PSD şi PNL au discutat despre posibile denumiri ale alianţei: Uniune, Pact, Alianţă sau Pol

Liderii PSD şi PNL au discutat, marţi seară, despre posibile denumiri ale viitoarei alianţe dintre PSD şi ACD, variantele discutate fiind "Alianţă", "Uniune", "Pact", "Convenţie" sau "Pol", fără a ajunge însă la o concluzie, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse participante la întâlnire.

23 afișări
Imaginea articolului PSD şi PNL au discutat despre posibile denumiri ale alianţei: Uniune, Pact, Alianţă sau Pol

PSD şi PNL au discutat despre posibile denumiri ale alianţei: Uniune, Pact, Alianţă sau Pol (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)

Sursele au precizat că niciuna dintre variantele de denumire pentru alianţă nu a fost agreată.

Sursele citate au arătat că, în afara denumirii "social-liberale", asupra căreia toate părţile implicate au căzut de acord că ar trebui să se regăsească în denumirea oficială, niciuna dintre variantele avansate nu a fost găsită satisfăcătoare.

Astfel, variantele tatonate au fost de "alianţă", "alianţă naţională", "uniune", "uniune naţională", "convenţie", "pol", "pact", fiecăreia opunându-i-se contraargumente fie electorale, fie politice, de genul suprapunerii cu Uniunea Naţională pentru Progresul României, cu Alianţa de Centru Dreapta, cu Convenţia Democrată sau Polul Social pe care îl anunţaseră la un moment dat Ion Iliescu şi Petre Roman.

Sursele citate au precizat că în următoarele zile variantele de denumire vor fi supuse unor analize sociologice în focus-grupuri.

De asemenea, nici în cazul viitoarei sigle a alianţei dintre PSD şi ACD nu s-a ajuns la un rezultat final, singura certitudine fiind că, potrivit legii electorale, sigla viitoare trebuie să conţină siglele tuturor celor trei partide împlicate în construcţie, respectiv cei trei trandafiri (PSD), săgeata (PNL) şi balanţa (PC).

Sursele citate au menţionat că, pe acest subiect, discuţiile au fost legate de combinarea celor trei sigle în interiorul dreptunghiului care trebuie tipărit pe buletinele de vot, o variantă supusă atenţiei fiind ca siglele celor trei partide să fie înşiruite pe orizontală.

Aceleaşi surse au mai precizat că, în ceea ce priveşte principiul parităţii în desemnarea candidaţilor, PSD şi ACD au căzut de acord că acesta nu echivalează cu principiul egalităţii.

Astfel, pentru cazul preşedinţiilor CJ, candidaţii alianţei în judeţele conduse în prezent de alte partide decât de PSD sau PNL, respectiv 20 de judeţe, vor fi desemnaţi pe baza sondajelor de opinie locale. Dacă în urma acestor sondaje se va constata că PSD are mai mulţi candidaţi mai bine plasaţi decât PNL, atunci se va merge pe această formulă dezechilibrată, chiar dacă, în total, candidaţii PSD vor mai mulţi decât ai PNL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici