Roberta Anastase şi reprezentanţi ai PDL au fost huiduiţi la ieşirea din cimitirul de la Ţebea

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi mai mulţi reprezentanţi ai PDL la manifestările de duminică de la Ţebea, judeţul Hunedoara, au fost huiduiţi de un grup de persoane, la ieşirea din cimitirul unde a avut loc omagierea lui Avram Iancu.

49 afișări
Imaginea articolului Roberta Anastase şi reprezentanţi ai PDL au fost huiduiţi la ieşirea din cimitirul de la Ţebea

Roberta Anastase şi reprezentanţi ai PDL au fost huiduiţi la ieşirea din cimitirul de la Ţebea (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

După depunerea de coroane la mormântul lui Avram Iancu din cimitirul din Ţebea, în cadrul manifestărilor de duminică a fost oficiat un Te Deum.

Ulterior, a avut loc o evocare a personalităţii lui Avram Iancu, ţinută de primarul din localitate, Romeo Farcaş.

La sfârşitul ceremoniei, când oficialităţile - între care preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi alţi reprezentanţi ai PDL, precum primarul din Arad, Gheorghe Falcă, şi secretarul Camerei Deputaţilor, Gheorghe Barbu - au vrut să iasă din cimitir au fost huiduite de un grup de persoane care au mers la poarta pe unde se făcea accesul autorităţilor.

Oamenii au huiduit şi au strigat "Hoţii, hoţii", întrebând "Unde este flota? Unde este CFR-ul?".

Din cauza acestui incident, delegaţia oficială a fost nevoită să se întoarcă şi să iasă din cimitir pe o altă poartă.

Ulterior, Roberta Anastase, reprezentanţii PDL şi prefectul de Hunedoara, Dezsi Attila, au plecat spre platoul de la Ţebea, unde va avea loc o serbare câmpenească şi unde sunt amplasate corturi ale formaţiunilor politice.

Pe drum, un moţ care era înfăşurat în steagul României i-a dăruit preşedintelui Camerei Deputaţilor o cocardă şi o carte cu Avram Iancu.

Delegaţia PDL s-a oprit la cortul filialei hunedorene a partidului, unde Anastase a fost întâmpinată cu "pită de Pecica".

Aproximativ cinci sute de persoane au participat, duminică, la Ţebea, în judeţul Hunedoara, la manifestările oficiale dedicate împlinirii a 138 de ani de la moartea lui Avram Iancu.

Slujba de pomenire a lui Avram Iancu a avut loc, duminică dimineaţă, în biserica din apropierea cimitirului din Ţebea, în care este îngropat acesta, spre deosebire de anii trecuţi, când ceremonia religioasă s-a oficiat în aer liber.

Manifestările de la Ţebea au continuat cu onorul dat preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi cu un moment oferit de tulnicăresele din judeţul Hunedoara.

După un moment de evocare a lui Avram Iancu, în curtea bisericii din Ţebea a început depunerea de coroane de flori, 60 de delegaţii omagiindu-i memoria.

Prima coroană a fost depusă de reprezentanţi ai Preşedinţiei, urmând cele ale reprezentanţilor celor două camere ale Parlamentului.

La ceremonie au asistat aproximativ cinci sute de persoane, între care preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, prefectul judeţului Hunedoara, Dezsi Attila, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Ioan Mircea Moloţ, primarul din Arad, Gheorghe Falcă, primari ai localităţilor hunedorene şi delegaţi ai instituţiilor publice din judeţ.

De asemenea, la Ţebea s-a aflat o delegaţie a organizaţiei judeţene PRM Arad, care avea o pancartă cu numele şi fotografia liderului PRM, Corneliu Vadim Tudor, două steaguri cu emblema partidului şi o pancartă cu mesajul: "Noi vrem doar să ne lăsaţi să muncim în ţara noastră şi cu toţii să plecaţi, voi şi toată clica voastră".

Reprezentanţii PRM Arad şi-au exprimat nemulţumirea pentru faptul că nu au fost lăsaţi să intre în biserică în timpul slujbei, însă, după mai multe negocieri cu forţele de ordine, li s-a permis accesul în lăcaşul de cult.

Lor li s-au alăturat, ulterior, mai mulţi reprezentanţi ai PRM din Bihor, având aceeaşi nemulţumire.

Avram Iancu, unul dintre conducătorii revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania, s-a născut în anul 1824, la Vidra, în Munţii Apuseni, într-o familie de moţi înstăriţi. A studiat dreptul la Cluj şi a murit la 10 septembrie 1872, la Baia de Criş, fiind îngropat la Ţebea, judeţul Hunedoara, lângă "Gorunul lui Horea".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici