Rodeanu: Toţi europarlamentarii USR au votat „pentru” adoptarea rezoluţiei

  • „Parlamentul European a decis: locul României este în Schengen”, scrie pe Facebook vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Bogdan Rodeanu.
  • El precizează că toţi europarlamentarii USR au votat adoptarea rezoluţiei.
171 afișări
Imaginea articolului Rodeanu: Toţi europarlamentarii USR au votat „pentru” adoptarea rezoluţiei

„Tocmai s-a votat în Parlamentul European rezoluţia care cere Consiliului Europei ca România şi Bulgaria să fie primite în Schengen. Toţi europarlamentarii USR au votat <pentru> adoptarea rezoluţiei”, scrie pe Facebook Bogdan Rodeanu.

El afirmă că din cei 639 de europarlamentari prezenţi în sală, au fost înregistrate 547 de voturi pentru această rezoluţie, „ceea ce înseamnă că România şi Bulgaria au o susţinere covârşitoare pentru a face următorul pas”.

„Parlamentul European a decis: locul României este în Schengen”, încheie Rodeanu.

Marcel Ciolacu le-a solicitat politicienilor români care fac parte din Renew şi PPE să-şi convingă colegii că „România merită în Schengen”.

„Cu adevărat, sunt îngrijorat de abţinerile reprezentanţilor din grupul Renew şi de la PPE. Le solicit tuturor partidelor româneşti care fac parte din cele două familii politice europene să facă toate demersurile pentru a-şi convinge colegii că România merită în Schengen”, încheie Ciolacu.

Parlamentul European a aprobat, marţi, Rezoluţia privind accederea României în Schengen. Decizia a fost luată cu 547 de voturi „pentru” şi 49 „împotrivă”.

„Rezoluţia privind accederea României în Schengen a fost votată cu 547 voturi pentru şi 49 împotrivă. Suntem tot mai aproape de atingerea acestui obiectiv naţional! Românii merită în Schengen”, anunţa eurodeputatul Eugen Tomac.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici