Senat: Perioada mandatului, considerată vechime în muncă la calcularea pensiilor demnitarilor

Demnitarii aleşi şi numiţi, de la parlamentari, la aleşi locali, miniştri sau secretari de stat, vor putea lua în considerare perioada mandatului la calcularea şi recalcularea pensiei, potrivit unui proiect de lege iniţiat de 10 senatori PSD şi adoptat luni de Senat.

1345 afișări
Imaginea articolului Senat: Perioada mandatului, considerată vechime în muncă la calcularea pensiilor demnitarilor

Senat: Perioada mandatului, considerată vechime în muncă la calcularea pensiilor demnitarilor (Imagine: Andreea Alexandru/ Mediafax Foto)

Proiectul de lege privind reglementarea experienţei personale, adoptat luni de plenul Senatului cu 92 de voturi "pentru" şi 3 abţineri, prevede că perioada exercitării mandatelor de demnitari publici se ia în calcul, inclusiv la calcularea şi recalcularea pensiei.

"Durata funcţiilor de demnitate publică alese şi numite şi cele asimilate funcţiilor de demnitate publică constituie vechime în muncă şi în specialitate şi se ia în calcul la promovarea şi la acordarea tuturor drepturilor băneşti rezultate din aceasta, inclusiv la calculare şi la recalcularea pensiei", potrivit amendamentului din raportul comun al Comisiei pentru învăţământ şi al Comisiei pentru muncă la proiectul de lege privind reglementarea profesiei.

De această propunere legislativă beneficiază parlamentarii, miniştrii, secretarii de stat, preşedintele Curţii Constituţionale, preşedintele Curţii de Conturi, preşedintele Consiliului Concurenţei, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Avocatul Poporului, potrivit expunerii de motive.

Propunerea legislativă este semnată de Bădălău Niculae - senator PSD; Bodog Florian Dorel - senator PSD; Bota Marius-Sorin-Ovidiu - senator PSD; Chiriac Viorel - senator PSD; Frătean Petru-Alexandru - senator PSD; Mutu Gabriel - senator PSD; Nicolae Şerban - senator PSD; Oprea Stefan-Radu - senator PSD; Pavel Marian - senator PSD; Popa Florian - senator PSD.

Camera Deputaţilor este for decizional. Votul din Senat are loc în condiţiile în care modificarea statutului deputaţilor şi senatorilor vizând introducerea pensiilor suplimentare pentru aleşi a fost întoarsă de preşedinte la Parlament, pentru reexaminare. Iniţial, parlamentarii din comisia de statut au respins observaţiile şefului statului, însă plenul a amânat o decizie, la începutul lunii octombrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici