Stelian Ion: Secţia SIIJ va fi desfiinţată rapid, nu vor fi mari dezbateri

  • Viitorul Guvern PNL-USR PLUS-UDMR va desfiinţa rapid Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie
  • Secţia a fost înfiinţată în timpul guvernării PSD, spune deputatul USR PLUS Stelian Ion.
  • El confirmă că numele său se află pe lista de propuneri pentru Ministerul Justiţiei.
1183 afișări
Imaginea articolului Stelian Ion: Secţia SIIJ va fi desfiinţată rapid, nu vor fi mari dezbateri

Secţia SIIJ va fi desfiinţată rapid, nu vor fi mari dezbateri

Stelian Ion declară la RFI că Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie va fi desfiinţată de viitorul Guvern.

„O desfiinţăm, este foarte clar lucrul ăsta, nici nu există discuţii şi aici vă spun un lucru, nici nu vor fi mari dezbateri, pentru că despre desfiinţarea Secţiei Speciale am vorbit mai bine de trei ani de zile, deci se cunosc toate argumentele şi de o parte şi de alta, cunoaştem şi opiniile magistraţilor şi opiniile specialiştilor, avocaţilor, societăţii civile, opiniile emise de instituţii internaţionale (...) şi atunci suntem în măsură să luăm o decizie fără să mai stăm pe gânduri multe luni de zile (...). Noi ne ţinem de promisiuni şi ce am spus de-a lungul timpului vom face. Dacă ne-am asumat angajamentul să rezolvăm rapid această problemă, o vom face rapid”, spune Stelian Ion.

Întrebat dacă va prelua funcţia de ministru al Justiţiei, deputatul USR PLUS a evitat un răspuns tranşant.

„Există o listă, sunt şi eu nominalizat şi alături de alţi colegi foarte buni, am încredere în ei, se va lua o decizie în acest sens (...). Nu am avut niciodată un obiectiv din a obţine un portofoliu la Ministerul Justiţiei, însă în perioada care a trecut mi-am dat seama că fără o implicare foarte-foarte mare pe partea asta, nu poţi muta lucrurile”, conchide parlamentarul USR PLUS.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici