Stenogramele din dosarul Metrorex, comentate: USR cu reforma, sistemul cu rakeţii. Nu le merge

„USR a vrut reforma sistemului pentru eliminarea furtului, iar sistemul a reacţionat: căutau asasini ca să-şi protejeze afacerile şi să rămâna cuplaţi la banul public”, scrie pe Facebook deputatul Bogdan Rodeanu: „Nu le merge”.

648 afișări
Imaginea articolului Stenogramele din dosarul Metrorex, comentate: USR cu reforma, sistemul cu rakeţii. Nu le merge

Ion Rădoi

„USR cu reforma, sistemul cu rakeţii. USR a vrut reforma sistemului pentru eliminarea furtului. Iar sistemul a reacţionat: căutau asasini ca să-şi protejeze afacerile şi să rămâna cuplaţi la banul public”, scrie pe Facebook deputatul Bogdan Rodeanu.

El face referire la stenogramele din dosarul Drulă vs Rădoi de la Metrorex, apărute în spaţiul public.

„Aşa arată corupţia de la Metroul din Bucureşti, susţinută politic. Cu asta se confruntă oricine vrea să facă reformă reală în România. <Hai pe e>”… <Cât dreaq costă nişte racheţi d-ăia ucraineni?>… <Hai naiba să punem preţ pe capetele lor>… <5.000 de angajaţi, dacă donează fiecare 1.000 lei… facem vreun milion de euro. Şi luăm ceva de calitate>… <Punem preţ pe 2 capete… Drulă şi directorul… şi-ai să vezi cum ne lasă lumea în pace>. Pe 24 martie 2021, cu două zile înaintea grevei generale, acelaşi salariat postează pe grupul WhatsApp următorul mesaj: <Dacă şi dă afară şi taie şi din bani… trebuie să îi omorâm… la propriu>. Sindicatul lui Rădoi, fost senator PSD, a vrut să angajeze criminali plătiţi ca să îl lichideze pe Cătălin Drulă, pe atunci ministru al Transporturilor şi pe directorul Metrorex. Doar pentru că Drulă nu îi mai lăsa să fure. Au pregătit şi o grevă, chipurile <spontană>, ca să-i întoarcă pe bucureşteni împotriva lui Cătălin Drulă. Şi toate astea pe mână cu politicul: Rădoi a înscris angajaţii Metrorex în partidul lui Robert Negoiţă, primarul sectorului 3 şi i-au dat lui Piedone, primarul sectorului 5 jumătate din spaţiile comerciale, în schimbul menţinerii dughenelor care făceau bani pentru Rădoi şi clica lui. Acesta este sistemul corupt pe care USR luptă să-l elimine. De aceea am fost scoşi de la guvernare, de aceea, peste tot unde avem primari, forţele corupte se aliază împotriva noastră şi, de aceea, ei ar vrea să dispărem din viaţa politică. Nu le merge”, conchide Rodeanu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
rodeanu,
drulă,
metrorex

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici