Sulfina Barbu, după decizia CC: Nu mă aşteptam, poate ar trebui invalidate şi alegerile locale

Vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că nu se aştepta la o asemenea decizie a Curţii Constituţionale şi a arătat că dacă listele electorale permanente nu sunt reale, sau se pun sub semnul întrebării, ar trebui invalidate şi alegerile locale.

436 afișări
Imaginea articolului Sulfina Barbu, după decizia CC: Nu mă aşteptam, poate ar trebui invalidate şi alegerile locale

Sulfina Barbu, după decizia CC: Nu mă aşteptam, poate ar trebui invalidate şi alegerile locale (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

"Nu mă aşteptam la o asemenea decizie. Din moment ce avem o listă anunţată de ministrul Administraţiei şi Internelor înainte de referendum, nu înţeleg de unde au venit aceste neclarităţi referitoare la listele electorale permanente. Dacă se pun sub semnul întrebării listele electorale permanente comunicate de MAI, dacă listele electorale permanente nu sunt reale, cred că trebuie să fie invalidate şi alegerile locale", a precizat Sulfina Barbu legat de decizia Curţii Constituţionale privind referendumul.

Ea a spus că, în aceste condiţii, sunt puse sub semnul întrebării numărul de parlamentari, alegerile locale şi parlamentare.

"Înseamnă că se pune sub semnul întrebării şi numărul de parlamentari. Numărul de parlamentari este în funcţie de populaţia care apare pe listele permanente. Alegerile locale şi parlamentare sunt puse sub semnul întrebării", a spus Barbu.

Ea s-a întrebat unde este corectitudinea referendumului anunţată de Guvern.

"Acest Guvern a spus că organizează foarte corect referendumul. Unde este corectitudinea în organizarea referendumului?", a spus Barbu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici