UDMR a întrerupt colaborarea cu coaliţia PSD-ALDE. Explicaţia deciziei intempestive: Cazul cimitirului eroilor din Valea Uzului/ UPDATE: PSD vrea să îngroape securea războiului cu Uniunea

UDMR anunţă suspendarea protocolului de colaborare cu coaliţia PSD-ALDE până la soluţionarea situaţiei cimitirului din Valea Uzului.

Urmărește
10675 afișări
Imaginea articolului UDMR a întrerupt colaborarea cu coaliţia PSD-ALDE. Explicaţia deciziei intempestive: Cazul cimitirului eroilor din Valea Uzului/ UPDATE: PSD vrea să îngroape securea războiului cu Uniunea

UDMR a rupt protocolul de colaborare cu coaliţia PSD-ALDE

UPDATE Codrin Ştefănescu: Înţelegem problema pe care a ridicat-o UDMR. E o chestiune care trebuie rezolvată

 

Secretarul general al PSD Codrin Ştefănescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că problema pe care o ridică UDMR cu privire la situaţia cimitirului din Valea Uzului trebuie obligatoriu soluţionată, prin implicarea autorităţilor locale şi a Guvernului.

„Facem tot ce este necesar ca lucrurile să fie normale acolo. Să vedem care este de fapt problema, cum s-a ajuns la un astfel de incident. Când vorbim despre morţii oricui este o chestie sfântă. Toate locurile în care sunt îngropaţi strămoşii, indiferent ai cui, sunt foarte importante pentru toate comunităţile şi prin urmare trebuie să luăm toate măsurile ca să nu se mai întâmple aşa ceva. PSD a fost întotdeauna partidul care a luat poziţie şi s-a implicat, atunci când au fost scandaluri legate de profanarea de morminte, când a fost scandalul cu profanarea cimitirului Evreiesc. Am cerut tot timpul şi anchete în sensul acesta. Astfel de lucruri sunt sfinte”, a afirmat Codrin Ştefănescu, joi, pentru MEDIAFAX.

Secretatul general al PSD a adăugat că trebuie să se implice şi ministrul de Interne Carmen Dan pentru a vedea ce s-a întâmplat la nivel local.

„Înţelegem problema pe care ai ridicat-o cei de la UDMR şi tot ce înseamnă oficialităţi locale trebuie să găsească un nivel de cooperare şi să rezolve această problemă. Când vorbim despre morţii unei comunităţi trebuie să vorbim cu respect şi trebuie să găsim tot timpul soluţii fiabile. Mai ales când vorbim despre cimitire în care sunt îngropaţi oameni care au avut un rol în istorie. Fiecare trebuie să îşi respecte morţii. Este o chestiune care trebuie obligatoriu rezolvată la nivel local de către autorităţi şi trebuie să se implice puţin şi cei de la Guvern în sensul acesta. Trebuie să se implice şi ministrul de Interne să vadă ce s-a întâmplat şi cei care se ocupă de administraţia publică locală”, a conchis Ştefănescu.

Reacţia social-democratului vine după ce UDMR anunţă suspendarea protocolului de colaborare cu coaliţia PSD-ALDE până la soluţionarea situaţiei cimitirului din Valea Uzului.

Decizia UDMR şi ce implică ea

UDMR nu va susţine, începând de joi, nicio iniţiativă sau măsură a Guvernului, iar până la soluţionarea situaţiei cimitirului din Valea Uzului, protocolul de colaborare între UDMR şi coaliţia PSD-ALDE rămâne fără obiect, anunţă Uniunea.

„În condiţiile în care nu a fost nimeni tras la răspundere până acum pentru distrugerea şi profanarea mormintelor soldaţilor maghiari din cimitirul din Valea Uzului, respectiv pentru incitare la ură interetnică. La fel, autorităţile nu s-au sesizat din oficiu nici în legătură cu abuzul primarului din Dărmăneşti, care a contribuit la escaladarea evenimentelor. În pofida solicitării noastre ferme, Guvernul nu a întreprins măsurile necesare pentru a preveni agravarea situaţiei, deşi acest lucru este datoria autorităţilor şi a coaliţiei PSD-ALDE. (...) Începând de astăzi UDMR nu va susţine nici o iniţiativă sau măsură a Guvernului. Până la soluţionarea situaţia cimitirului din Valea Uzului protocolul de colaborare între UDMR şi coaliţia PSD-ALDE rămâne fără obiect”, se arată în comunicat.

Potrivit unui comunicat al UDMR transmis, joi, Guvernul nu a întreprins măsurile necesare pentru a preveni agravarea situaţiei, deşi acest lucru este datoria autorităţilor şi a coaliţiei PSD-ALDE.

„În această dimineaţă, Poliţia din Bacău a efectuat percheziţii la domiciliul viceprimarului din Sânmartin şi la Primăria Sânmartin. Viceprimarul Laszlo Antal a fost dus pentru audieri la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Harghita, în condiţiile în care nu a fost nimeni tras la răspundere până acum pentru distrugerea şi profanarea mormintelor soldaţilor maghiari din cimitirul din Valea Uzului, respectiv pentru incitare la ură interetnică. La fel, autorităţile nu s-au sesizat din oficiu nici în legătură cu abuzul primarului din Dărmăneşti, care a contribuit la escaladarea evenimentelor. În pofida solicitării noastre ferme, Guvernul nu a întreprins măsurile necesare pentru a preveni agravarea situaţiei, deşi acest lucru este datoria autorităţilor şi a coaliţiei PSD-ALDE. (...) Începând de astăzi UDMR nu va susţine nici o iniţiativă sau măsură a Guvernului. Până la soluţionarea situaţia cimitirului din Valea Uzului protocolul de colaborare între UDMR şi coaliţia PSD-ALDE rămâne fără obiect”, se arată în comunicat.

Reprezentanţii UDMR susţin că Guvernul trebuie să oprească „practicarea dublei măsuri” de către organele şi instituţiile publice implicate, care tratează în mod repetat etnicii maghiari din Transilvania ca cetăţeni de rangul doi.

„Contextul juridic este extrem de clar: executarea lucrărilor de construcţii ilegale pe mormintele ostaşilor căzuţi în Valea Uzului întruneşte elementele infracţiunii de profanare de morminte, prevăzută în art. 383 a Codului Penal, iar acţiunile de provocare ulterioare reprezintă incitarea la ură şi discriminare conform art. 369 al Codul Penal. Crucile din beton construite de administraţia locală Dărmăneşti fără autorizaţie, din bani publici şi pe suprafaţa altei localităţi, sunt un abuz în serviciu flagrant. (...) Considerăm atitudinea Guvernului ca fiind inacceptabilă atât din punct de vedere etnic, moral, cât şi politic”, se mai arată în comunicatul Uniunii.

UDMR solicită Guvernului să înlăture construcţiile amplasate ilegal în cimitirul din Valea Uzului şi să facă cercetări privind „abuzurile primarului din Dărmăneşti şi ale celorlalţi autori care au contribuit la escaladarea tensiunilor”.

Săptămâna trecută, poliţiştii băcăuani au declanşat o anchetă pentru identificarea persoanelor care au acoperit cu saci negri de plastic toate cele 52 de cruci ale eroilor români, dar şi monumentul din Cimitirul Internaţional Valea Uzului, în cazul căruia UDMR a cerut intervenţia premierului Dăncilă.

Ceremonia de inaugurare în Cimitirul Internaţional Valea Uzului, din Dărmăneşti, judeţul Bacău a fost amânată, primarul susţinând că vrea să evite campania electorală. Ministerul Culturii susţinea, însă, că autorităţile nu aveau aviz.

Liderul UDMR Kelemen Hunor i-a cerut, la începutul lunii mai, premierului Viorica Dăncilă să oprească denigrarea memoriei soldaţilor maghiari şi să intervină pentru oprirea deciziei Primăriei Dărmăneşti de amplasare a mormintelor soldaţilor români într-un cimitir din Harghita, unde sunt îngropaţi soldaţi maghiari.

Potrivit UDMR, cimitirul militar aparţine comunei Sânmartin şi a fost renovat din resursele proprii ale primăriei, din donaţiile Ministerului Ungar al Apărării şi din contribuţii ale unor persoane fizice, fiind amplasate aproximativ şase sute de cruci din lemn, pe care au fost inscripţionate numele soldaţilor maghiari ucişi în bătăliile din Valea Uzului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici