UDMR va conduce Garda Financiară, Garda de Mediu, Inspectoratul de Stat în Construcţii

Preşedintele executiv al UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că Uniunii îi va reveni conducerea unui număr de peste 12 instituţii publice, printre care Garda Financiară, Garda de Mediu, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi Compania Naţională "Apele Române".

UDMR va conduce Garda Financiară, Garda de Mediu, Inspectoratul de Stat în Construcţii (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Întrebat dacă UDMR a primit în urma negocierilor cu PDL conducerea Gărzii Financiare şi a Gărzii de Mediu, Kelemen a răspuns afirmativ, adăugând că formaţiunea nu a făcut încă nominalizări pentru aceste funcţii.

Preşedintele executiv al UDMR a mai afirmat că Uniunii i-a revenit şi conducerea Inspectoratului de Stat în Construcţii, a Companiei Naţionale "Apele Române", Uniunea nefăcând până în prezent nominalizări pentru aceste posturi.

Potrivit lui Kelemen, UDMR a negociat, în cadrul coaliţiei de guvernare, păstrarea în funcţie a unor conducători de instituţii. Kelemen a spus că astfel de situaţii au fost la Editura Didactică şi Pedagogică, unde Uniunea a obţinut în urma negocierilor păstrarea în funcţie a lui Dane Karoly Andras, care a condus editura din anul 2005, precum şi la Departamentul pentru Relaţii Interetnice, condus de foarte mulţi ani de Marko Attila.

"Am spus că rămân la noi şi ei (n.r. reprezentanţii PDL) au acceptat o înţelegere mai veche", a explicat el.

Deputatul UDMR a negat că, potrivit negocierilor, Uniunii i-ar fi revenit conducerea Aeroportului Otopeni şi Aeroportului Timişoara.

"Am avut o negociere cu PDL, aşa cum era normal, pe instituţii, ministere şi agenţii. Nu s-au terminat negocierile şi, până când nu e semnată hârtia de domnul Marko şi domnul Boc, suntem în faza de negocieri", a spus el.

Kelemen Hunor a mai spus că negocierile din cadrul coaliţiei s-au făcut în funcţie de reprezentarea fiecărei părţi în cadrul acestei coaliţii, UDMR revenindu-i 12,8-13 la sută.

"Din acest punct de vedere, şi miniştrii şi secretarii de stat şi toate funcţiile care sunt politice au fost discutate în aceşti termeni. Dacă se mai fac nişte corecţii, nişte nuanţări din punct de vedere politic, asta e altceva", a explicat el.

Liderul UDMR a mai declarat că discuţiile dintre partenerii de coaliţie privind repartizarea funcţiilor vor fi finalizate în această săptămână sau la începutul săptămânii, inclusiv cele referitoare la funcţiile de adjunct în instituţiile descentralizate.

Kelemen a adăugat că, după ce toate aceste aspecte vor fi clarificate, preşedintele UDMR, Marko Bela, şi preşedintele PDL, Emil Boc, vor semna un acord în care să fie consemnate toate aspectele negociate.



CITEŞTE ŞI...
comentează şi tu Momentan sunt 8 comentarii
Taguri:
UDMR ,
FUNCŢII ,
garda financiara ,
garda de mediu ,
inspectoratul de stat in constructii
COMENTARII
  • teo 21 ian 2010

    E de neacceptat asa ceva. Un partid minoritar ca UDRM nu are ce cauta la guvernarea tarii. Probabil ca numai cu sume mari de bani au ajuns in asemenea pozitie ca sa poata conduce asemenea institutii.

  • bc 21 ian 2010

    masura e extraordinara. granzilor udmr le mai e necesar un mandat sub umbrela sigura a garzii financiare, pt a fura ce si-au mai propus. oricum diicot a inceput sa lucreze precum spune puterea. atentie udmr si altii.

  • Ionut Radu 21 ian 2010

    Mai am ajuns sa ne conduca ungurii.......vai de tara noastra ....vai de el conducator"BASESCU"

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa