Udrea: Dacă USL se rupe şi PNL merge cu dreapta la prezidenţiale, un candidat PSD nu are şanse

Deputatul PDL Elena Udrea a afirmat, joi, că dacă USL se rupe şi PNL merge cu partidele de dreapta la prezidenţiale atunci nu crede că un candidat al PSD ar avea şanse.

267 afișări
Imaginea articolului Udrea: Dacă USL se rupe şi PNL merge cu dreapta la prezidenţiale, un candidat PSD nu are şanse

Deputatul PDL Elena Udrea (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"Dacă USL se rupe şi PNL merge cu noi la prezidenţiale, atunci nu cred că un candidat al PSD ar avea şanse", a spus Udrea.

Ea a făcut aceste afirmaţii la o dezbatere organizată de Cristian Preda şi la care a participat alături de preşedintele FC, Mihai Răzavan Ungureanu, şi de liderul PMP, Eugen Tomac.

Elena Udrea a spus că până la alegerile din decembrie este tot timpul să se pună la punct un proiect politic unic de dreapta cu un candidat unic, urmând ca relaţia cu liberalii să vină pe parcurs.

Ea a mai spus că în mod sigur USL se va rupe şi atunci partidele de centru-dreapta vor trebui să ştie ce să facă cu PNL.

"Aşteptăm şi PNL să revină la dreapta, să se despartă de PSD", a mai spus Udrea.

Întrebată dacă se referă la un PNL cu Crin Antonescu, Udrea a spus că PNL trebuie să decidă cu cine are cele mai multe şanse şi dacă liberalii vor găsi pe altcineva care să poată să aducă mai multe voturi decât Crin Antonescu, atunci cu siguranţă îl vor înlocui.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici