Udrea: Trebuie mai multă reţinere când un partid de opoziţie vorbeşte despre excluderi

Deputatul Elena Udrea a declarat, marţi, că, PDL ar trebui să aibă mai multă "reţinere" când vorbeşte de excluderi, pentru că democrat-liberalii "nu sunt atât de mulţi" şi că, probabil, dacă nu-şi dădeau demisiile din PDL, Daniel Funeriu şi Teodor Baconschi nu ar fi fost excluşi din partid.

150 afișări
Imaginea articolului Udrea: Trebuie mai multă reţinere când un partid de opoziţie vorbeşte despre excluderi

Elena Udrea (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"Trebuie mai multă reţinere când un partid de opoziţie vorbeşte despre excluderi. Nu suntem atât de mulţi cât este nevoie. Deci, cu atât mai puţin ar trebui să apelăm la formula excluderilor", a spus deputatul PDL.

Udrea a apreciat, pe de altă parte, că Teodor Baconschi şi Daniel Funeriu nu ar fi fost excluşi din partid dacă nu-şi dădeau demisiile.

"Singura persoană discutată a fost domnul Preda. Probabil, dacă nu-şi dădeau demisia nu ar fi fost excluşi", a precizat Udrea.

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi şi-a anunţat demisia din PDL, printr-o scrisoare deschisă adresată duminică preşedintelui partidului, Vasile Blaga, în care a reproşat, printre altele, că reformiştii din PDL nu au fost niciodată sprjiiniţi şi acceptaţi de conducerea formaţiunii.

Totodată, consilierul prezidenţial Daniel Funeriu a demisionat, săptămâna trecută, din PDL, el adresându-i în acest sens o scrisoare scrisă de mână preşedintelui PDL, documentul fiind postat pe pagina de Facebook a fostului ministru al Educaţiei. "Stimate domnule preşedinte al PDL, Domnule Vasile Blaga, prin prezenta vă solicit să înregistraţi demisia mea din calitatea de membru al PDL. Am înţeles că este în discuţie o propunere de excludere a mea din partid, propunere care nu a fost respinsă public de conducere. Prefer să nu îi pun pe colegii din PDL în situaţia unui conflict de loialitate: să ridice mâna împotriva voinţei conducerii sau să ridice mâna împotriva unui coleg căruia nu au ce-i reproşa", scria Funeriu.

Pe de altă parte, BPN al PDL a decis, luni, suspendarea lui Cristian Preda din partid pentru o perioadă de şase luni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici