Un lider social-democrat a explicat de ce a votat moţiunea: „Am făcut acest pas cu amărăciune, dar cu responsabilitate”

Liderul Tineretului social-democrat Gabriel Petrea a explicat că a făcut „cu amărăciune” pasul de a vota moţiunea de cenzură, însă cu responsabilitate. El a precizat că a observat zero interes pentru reconstruirea PSD şi formarea unei echipe care să aibă un program realist.

2460 afișări
Imaginea articolului Un lider social-democrat a explicat de ce a votat moţiunea: „Am făcut acest pas cu amărăciune, dar cu responsabilitate”

Liderul Tineretului social-democrat a explicat de ce a votat moţiunea: Am făcut acest pas cu amărăciune, dar cu responsabilitate

„Iată de ce am votat moţiunea de cenzură: Am 15 ani în PSD, în care am pornit de la simplu membru şi am avut responsabiliatea de a fi lider TSD, parlamentar şi ministru. Am cunoscut acest partid atât în momentele sale de mare succes (alegerile din 2012 şi 2016, măsurile care au pus capăt austerităţii din 2010), cât şi în cele de mare frământare (pierderea alegerilor din 2009, arestarea liderului şi eşecul de la europarlamentare din acest an). Am atâţia colegi pe care îi respect şi preţuiesc. În ianuarie 2018, am trimis o scrisoare colegilor mei arătând că partidul are nevoie de reinventare şi mi-am asumat consecinţele poziţiei mele ieşind din Guvern. În acest an, am vorbit din nou despre schimbare candidând împotriva Secretarului General”, a scris Gabriel Petrea, pe Facebook.

Deputatul PSD a adăugat că din discuţiile pe care le-a avut cu tinerii, nu a auzit ceva care să îi dea speranţă pentru PSD, că poate fi un partid reformat. Social-democratul a mai spus că opinia sa, precum şi a unor colegi din partid au fost ignorate.

„Sunt un tânăr care a crescut în politică prin muncă şi sunt în fiecare zi, la universitate, alături de tineri. Discut cu ei, iar ce aud nu îmi dă speranţe pentru PSD. Comportamentul liderilor noştri, educaţia lor, lipsa de interes faţă de ce vor tinerii pun sub semnul întrebării viitorul PSD. Văd zero interes pentru reconstrucţia partidului, pentru îmbrăţişarea unui mesaj modern, european de stânga, pentru formarea unei echipe capabile să vină cu un program realist care să câştige votul şi încrederea românilor în alegerile de anul viitor. Opiniile mele şi ale colegilor mei au fost ignorate, iar falimentul acestei strategii politice s-a văzut astăzi la moţiunea de cenzură”, a explicat Petrea.

Parlamentarul a mai afirmat că resursele guvernării şi ale acestui tip de management politic s-au epuizat.

„Am făcut acest pas cu amărăciune, dar cu responsabilitate. Resursele acestei guvernări şi acestui stil de management politic s-au epuizat. Rămân un om de stânga şi cred în continuare în reconstrucţia unui proiect politic care să vorbească despre competenţă, meritocraţie, orientare euroatlantică şi interes pentru ce reprezintă tinerii pentru această ţară. Nu voi susţine niciodată măsuri care să lezeze interesele electoratului de stânga”, a subliniat social-democratul.

„Este un moment zero pentru stânga românească şi îi invit pe colegii mei să se gândească la cum îi reprezentăm pe votanţii noştri printr-o schimbare majoră de direcţie politică. Rămân, ca de fiecare dată, prietenul şi partenerul vostru de dialog”, a conchis Gabriel Petrea, în postarea sa.

Viorica Dăncilă a afirmat, joi, că va cere în Comitetul Executiv al PSD un vot pentru excluderea din partid a „trădătorilor” care au votat moţiunea de cenzură şi care au negociat cu liderul Pro România, Victor Ponta. Liderul PSD a susţinut că au existat cinci voturi ale social-democraţilor.

Şedinţa CEx va avea loc, vineri, de la ora 18.00.

Moţiunea de cenzură prin care a fost retrasă încrederea în Guvernul Dăncilă a fost adoptată, joi, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, fiind 238 de voturi „pentru”, patru „împotrivă” şi trei voturi anulate. Votul a fost secret cu bile.

Taguri:
petrea,
psd,
moţiune

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici