Ungureanu: Forţa Civică va fi un partid la guvernare în 2016, se pregăteşte de prezidenţiale

Preşedintele Partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, duminică, după închiderea urnelor de vot la euroalegeri, că acest partid nu este un proiect al europarlamentarelor, ci un proiect pe termen mediu şi lung şi va fi un partid la guvernare în 2016.

181 afișări
Imaginea articolului Ungureanu: Forţa Civică va fi un partid la guvernare în 2016, se pregăteşte de prezidenţiale

Ungureanu: Forţa Civică va fi un partid la guvernare în 2016, se pregăteşte de prezidenţiale (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

"Partidul Forţa Civică nu este un proiect al europarlamentarelor, este un proiect pe termen mediu şi lung, va fi un partid la guvernare în 2016 şi este un partid care acum se pregăteşte pentru a doua mare înfruntare, foarte importantă, din toamna târzie a acestui an, şi anume alegerile prezidenţiale", a declarat Ungureanu.

El a adăugat, după alegerile europarlamentare, că Forţa Civică ia în calcul discuţii cu toate partidele de centru-dreapta, "pentru a găsi o soluţie care să aducă opoziţiei în ansambul ei o victorie la alegerile prezidenţiale".

"Forţa Civică reuşeşte să demonstreze că este un partid care poate răzbi, în condiţiile în care frauda electorală este reală, în condiţiile în care iniţiativele acestui partid privind prevenirea fraudelor au fost blocate în Parlament. (...) Nu comentăm acum rezultatele exit-poll-urilor, reprezintă o poză a momentului, vom analiza rezultatele votului", a mai spus Mihai Răzvan Ungureanu, adăugând că vor face declaraţii peste aproximativ două ore.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici