UNPR: FMI ar accepta subvenţii pentru energie în funcţie de venituri

Preşedintele de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu, a declarat, vineri, după o întâlnire cu reprezentanţii FMI, CE şi BM, că reprezentanţii Fondului au agreat posibilitatea acordării diferenţiate a subvenţiei pentru energia electrică, în funcţie de venit.

185 afișări
Imaginea articolului UNPR: FMI ar accepta subvenţii pentru energie în funcţie de venituri

UNPR: FMI ar accepta subvenţii pentru energie în funcţie de venituri (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Diaconescu a afirmat că reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional au agreat ideea unui sistem de reglementare diferenţiată a subvenţiei la energia electrică pentru consumatorii casnici, în funcţie de venit.

Reglementarea vizează, potrivit lui Diaconescu, consumatorii vulnerabili.

El a precizat că UNPR va iniţia un proiect de lege pentru diferenţierea subvenţiei.

"Cei de la FMI ar agrea o variantă, transparentă, care să nu ducă la distorsionarea pieţei şi cu respectarea reglementărilor concurenţei, de acordare a subvenţiei la energie pentru categoriile defavorizate în aşa fel încât cei bogaţi, cu venituri mari şi care, cum au spus ei, îşi încălzesc piscinele cu energie electrică, să plătească mai mult decât cei cu venituri modeste", a afirmat preşedintele de onoare al UNPR.

Diaconescu a mai menţionat că un alt punct al discuţiilor cu reprezentanţii FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene a fost legat de creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene.

"Avem o clară lipsă de performanţă, atât la nivel local, cât şi la nivel central. Este o situaţie pe care trebuie să ne-o asumăm şi, dacă suntem serioşi, trebuie să avem răspunsuri clare la această problemă", a declarat el.

Preşedintele UNPR, Marian Sârbu, a afirmat că discuţia cu reprezentanţii organismelor financiare internaţionale a confirmat faptul că UNPR a luat "decizia corectă" de a asigura stabilitatea politică prin menţinerea acordului de guvernare cu PDL şi UDMR.

"Am vrut să auzim o părere personală a reprezentanţilor celor trei organisme, iar răspunsul nu a mai fost unul diplomatic, care să ocolească tema. (...) M-am bucurat să aud că există o confirmare că acest partid a luat o decizie corectă când a decis să contribuie la stabilitatea politică, aceasta fiind baza pentru ieşirea din recesiune şi perspectiva de creştere economică pentru 2011 cu 1,5-1,8% şi pentru 2012 cu 3,5-4%", a declarat Sârbu.

El a spus că, pe aceste estimări optimiste ale FMI, se poate lua în calcul revenirea salariilor bugetarilor, începând cu 2012, la nivelul anterior diminuării cu 25%, precum şi majorarea valorii punctului de pensie cel puţin cu rata inflaţiei.

"Laitmotivul discuţiilor a fost că România a trecut de perioada cea mai grea şi a fost o confirmare că UNPR a făcut o opţiune corectă pentru România, iar următorul an şi jumătate va consolida această decizie. (...) Sper ca Guvernul să gestioneze măsurile economice viitoare cu înţelepciune şi cu o mai mare capacitate de explicare şi exprimare care este logica acestor măsuri", a mai afirmat Sârbu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici