USL propune Parlament cu 325 de aleşi : 216 deputaţi şi 109 senatori

USL va depune la Parlament, spre aprobare, un act normativ conţinând patru propuneri de modificare a Legii electorale, prima vizând creşterea normei de reprezentare la 100.000 de cetăţeni pentru un deputat şi 200.000 pentru un senator, astfel încât în viitorul Legislativ să existe 325 de aleşi.

444 afișări
Imaginea articolului USL propune Parlament cu 325 de aleşi : 216 deputaţi şi 109 senatori

USL propune Parlament cu 325 de aleşi : 216 deputaţi şi 109 senatori (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat miercuri într-o conferinţă de presă că USL va elabora un singur act normativ în care va include patru propuneri de modificare a Legii electorale, pentru a nu se ajunge la situaţia ca, depunând cele patru iniţiative separat, actuala putere să le împartă la comisii şi să le "omoare" pe rând.

Ponta a arătat că prima propunere se referă la reducerea numărului de parlamentari, el subliniind că principiul pe care se construieşte numărul de aleşi ţine de norma de reprezentare şi nu de impunerea unei cifre, cum este cea de 300.

"În propunere avem crescută norma de reprezentare, astfel încât un deputat să reprezinte 100.000 de cetăţeni, iar un senator - 200.000 de cetăţeni. Astfel, Senatul va avea 109 membri, cu 28 mai puţin, iar Camera Deputaţilor 216 membri", a spus Ponta.

El a arătat că numărul de 325 de aleşi este stabilit relativ la situaţia actuală, el precizând că, dacă populaţia va scădea, atunci numărul de aleşi va scădea implicit.

A doua propunere a USL prevede că parlamentarul care părăseşte partidul sub emblema căruia a candidat îşi va pierde mandatul în condiţii identice cu primarul sau consilierul judeţean, a precizat Ponta.

Liderul PSD a menţionat că a treia propunere a USL prevede alegerea parlamentarilor pe un sistem majoritar, astfel încât în fiecare colegiu cel care obţine primul loc să meargă în Parlament.

A patra propunere a USL are în vederea recunoaşterea ca partid parlamentar sau constituirea de grup parlamentar doar în condiţiile în care există minimum cinci senatori şi zece deputaţi care au candidat sub emblema acelui partid.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici