USR: Pensiile speciale ale parlamentarilor îi costă pe români 57 de milioane de lei anul viitor

În 2023 doar pensiile speciale ale parlamentarilor vor consuma 57 de milioane de lei (11,4 milioane de euro), spun reprezentanţii USR, care acuză coaliţia PSD-PNL-UDMR că refuză de aproape şase luni să pună în dezbatere proiectul USR pentru eliminarea acestor pensii.

543 afișări
Imaginea articolului USR: Pensiile speciale ale parlamentarilor îi costă pe români 57 de milioane de lei anul viitor

USR: Pensiile speciale ale parlamentarilor îi costă pe români 57 de milioane de lei anul viitor

USR transmite, marţi, că PSD-PNL-UDMR au votat bugetul Camerei Deputaţilor pe 2023, buget în care au pus şi 35 de milioane de lei pentru pensiile speciale ale parlamentarilor.

„Alte 22 de milioane de lei au fost puse în bugetul Senatului pentru pensiile speciale ale foştilor senatori. În total, 57 de milioane de lei sau 11,4 milioane de euro”, arată USR.

„Bugetul Camerei Deputaţilor conţine, din nou, faimoasele pensii speciale, denumite în mod manipulator indemnizaţii pentru limită de vârstă. Exact cum ne spunea şi domnul Boloş, şi domnul Budăi, de fapt nu există pensii speciale în România, toate au alte denumiri. De fapt, sunt acelaşi lucru şi mereu se găsesc bani pentru speciali şi pentru grupurile de interese, dar pentru românii de rând nu se găsesc niciodată. Iată cum strângem cureaua, după cum ne spunea domnul Ciolacu. În plus, pentru prima dată de când sunt în Parlament, opoziţiei nici măcar nu i s-a permis în şedinţa Comisiei de buget-finanţe să depună amendamente la proiectul de buget al Camerei, ceea ce reprezintă, în mod evident, o încălcare a procedurii şi regulilor parlamentare”, declară Claudiu Năsui, deputat USR şi fost ministru al Economiei.

„Dacă PSD şi PNL ar fi vrut, din mai – când a depus USR un nou proiect de desfiinţare a pensiilor speciale ale parlamentarilor – şi până acum, am fi avut adoptată legea de eliminare a acestor privilegii. Dacă PSD şi PNL vor, aşa cum susţin public, putem să adoptăm proiectul până la finalul anului, astfel încât în 2023 să nu mai plătim pensii speciale pentru parlamentari. Sau indemnizaţii pentru limită de vârstă sau asistenţă socială, cum sunt numite pensiile speciale în bugetele celor două Camere. Oricum le spui, tot aia e. La fel cum spui PSD sau PNL, tot USL 2.0-susţinător de pensii speciale e, acesta este adevărul. În afară de USR, niciun partid politic nu a dorit cu adevărat vreodată să elimine pensiile speciale”, declară deputatul USR Cristian Seidler.

USR spune că a depus un nou proiect de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor pe 6 mai 2022, după decizia CCR prin care legea care a eliminat aceste pensii a fost declarată neconstituţională, în motivare precizându-se că parlamentarii au acţionat cu „impetuozitate” şi „grabă” în adoptarea legii.

USR precizează că a solicitat, în mod sistematic, de atunci, introducerea proiectului în circuitul legislativ, „dar majoritatea PSD-PNL-UDMR a refuzat acest lucru”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici