Valeriu Stoica: PSD a făcut un serviciu PDL în momentul în care a preluat guvernarea

Democrat-liberalul Valeriu Stoica a declarat, vineri, la o dezbatere politică la Sibiu, că PSD a făcut un serviciu PDL în momentul în care a preluat guvernarea, întrucât l-a transformat "în principala speranţă a României".

212 afișări
Imaginea articolului Valeriu Stoica: PSD a făcut un serviciu PDL în momentul în care a preluat guvernarea

Valeriu Stoica (Imagine: Narcis Pop/Mediafax Foto)

"PDL are o strategie pentru alegerile parlamentare. Credem că poziţia pe care o are PDL azi, ca principal partid de opoziţie, este favorabilă pentru o strategie electorală în toamnă foarte puternică. În pofida celor care cred că PDL este azi în cădere sub aspectul susţinerii electorale, noi credem că PSD a făcut un serviciu PDL în momentul în care, prin manevre care sunt la limita procedurilor constituţionale, a preluat guvernarea. Nu a făcut altceva decât să transforme PDL în principala speranţă a României", a spus Valeriu Stoica la o dezbatere cu tema "PDL în pragul alegerilor", organizată la Sibiu.

El a declarat, referitor la proiectul propus de candidatul PDL la şefia Consiliului Judeţean Sibiu, deputatul Cornel Ştirbeţ, că Sibiu ar merita să fie capitala regiunii formate din Alba şi Mureş, pentru că este "cel mai bine plasat şi are cea mai puternică tradiţie".

"Tema dezbaterii de azi este PDL în pragul alegerilor şi nu e întâmplător aleasă. Într-adevăr, suntem în campanie pentru alegerile locale, va urma apoi cea pentru parlamentare. PDL este pregătit la Sibiu pentru o confruntare foarte importantă petnru preşedinţa Consiliului Judeţean. Credem că are foarte mari şanse Cornel Ştirbeţ şi cred că dintre candidaţii pentru preşedinţia Consiliului Judeţean este singurul care are un proiect foarte serios, care are ca obiectiv transformarea Sibiului în capitala unei regiuni care să cuprindă judeţele Sibiu, Alba şi Mureş. Sibienii trebuie să fie încrezători, dincolo de toate dificultăţile care vor exista, important este ca sibienii să creadă şi obiectivul poate fi atins. Sibiul, între cele trei judeţe care vor face parte, potrivit proiectului lui Cornel Ştirbeţ, din această regiune, este cel mai bine plasat, are cea mai puternică tradiţie. Să nu uităm că a fost chiar Capitală Culturală Europeană şi cu atât mai mult poate fi capitala unei regiuni în România. Proiectul trebuie să fie susţinut de toţi sibienii şi, ca să devină realizabil, Cornel Ştirbeţ trebuie să devină preşedintele Consiliului Judeţean", a spus Valeriu Stoica.

La dezbatere au mai participat deputaţii Sever Voinescu şi Raluca Turcan, Cristina Trăilă din partea Institutului de Studii Populare şi candidatul PDL la Primăria Sibiu, Mariana Brunchea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici