Zgonea: Antonescu este un coleg foarte bun, a avut o reacţie emoţională. USL e o alianţă pragmatică

Preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că preşedintele Senatului, liderul liberal Crin Antonescu, "este un coleg foarte bun" şi că alianţa USL este "pragmatică".

341 afișări
Imaginea articolului Zgonea: Antonescu este un coleg foarte bun, a avut o reacţie emoţională. USL e o alianţă pragmatică

Zgonea: Antonescu este un coleg foarte bun, a avut o reacţie emoţională, USL e o alianţă pragmatică

Zgonea crede că Antonescu "a avut o reacţie emoţională" prin declaraţiile făcute.

"Am spus că este o declaraţie emoţională a domnului Antonescu, pe care o iau ca atare, este un coleg foarte bun, n-am ce să reproşez, am mers foarte bine până acum şi nu afectează nici activitatea pe care o avem în cele două Camere, chiar echipele lucrează bine împreună şi în comisii, suntem pragmatici, este o alianţă pragmatică care până acum şi-a îndeplinit obiectivele în faţa electoratului", a precizat Valeriu Zgonea.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, într-un interviu pentru "Gândul", că Victor Ponta ar trebui să se hotărască dacă îi mai susţine candidatura la prezidenţiale, liberalul precizând şi că, dacă USL se rupe, Ponta ar trebui să demisioneze din funcţia de premier.

Liderul PSD, premierul Ponta a declarat, după întâlnirea de la Guvern cu parlamentarii PSD, că USL nu se rupe şi că va avea, săptămâna viitoare, o întâlnire cu liderii PSD din teritoriu, în cadrul şedinţei Biroului Permanent Naţional, adăugând că nu a "apucat" în ultimele ore să discute cu Antonescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici