1 DECEMBRIE în ţară - Reprezentanţi ai Guvernului şi partidelor, huiduiţi la Alba Iulia. Drapelul naţional, arborat pe Vârful Parângul Mare - FOTO

Aproximativ 2.000 de persoane participă, duminică, la Alba Iulia, la manifestările de Ziua Naţională, iar în timpul depunerilor de coroane la statuia lui Mihai Viteazul reprezentanţii Guvernului şi ai partidelor politice au fost huiduiţi de câteva sute de opozanţi ai proiectului de la Roşia Montană.

Share pe Facebook 1801 afişări

1 DECEMBRIE în ţară - Reprezentanţi ai Guvernului şi partidelor, huiduiţi la Alba Iulia. Drapelul naţional, arborat pe Vârful Parângul Mare (Imagine: Adi Piclisan/Mediafax Foto)

Manifestările de la Alba Iulia dedicate Zilei Naţionale au început, sâmbătă dimineaţă, cu depuneri de coroane şi jerbe de flori la statuile lui I.I.C Brătianu şi Iuliu Maniu din centrul municipiului, ceremonii similare având loc şi la busturile Regelui Ferdinand şi Reginei Maria din faţa Catedralei Reîntregiri, precum şi la statuia lui Mihai Viteazul.

Printre participanţii la ceremonii se află ministrul Afacerilor Excterne, Titus Corlăţean, ministrului delegat pentru învăţământ superior, Mihnea Costoiu, primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, preşedintele PDL, Vasile Blaga, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, liderul Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, şi fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma.

De asemenea, la manifestările de Ziua Naţională de la Alba Iulia, sunt prezenţi primarul Mircea Hava, prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneşer, şeful Consiliului Judeţean, Ion Dumitrel, parlamentari şi reprezentanţi ai românilor din diaspora.

Încă de la început, manifestările au fost marcate de scandări pentru unirea Basarabiei cu România, aproximativ 300 de tineri afişând steaguri tricolore şi pancarte cu mesaje precum "Vrem Unire", "Basarabia e România", "Basarabia, pământ românesc".

De asemenea, peste 300 de persoane venite din Munţii Apuseni protestează faţă de proiectul minier de la Roşia Montană. Oamenii au bannere pe care scrie "Mineritul cu cianuri înseamnă moarte", dar şi steaguri tricolore şi steaguri cu mesajele "Salvaţi Roşia Montană", şi scandează "DNA-DNA rezolvaţi corupţia".

Protestatarii faţă de proiectul de la Roşia Montană au huiduit şi au scandat "Trădătorii" şi "Hoţii" în momentul în care reprezentanţii Guvernului, ai unor instituţii ale statului şi ai partidelor politice au depus coroane de flori la statuia lui Mihai Viteazul din Cetatea Alba Iulia.

De asemenea, între participanţi se află şi un grup care suţine reinstaurarea monarhiei şi care scandează "Monarhia salvează România" şi afişează portretele membrilor Familiei Regale.

Programul manifestărilor organizate la Alba Iulia pentru a marca Ziua Naţională cuprinde şi un ceremonial special organizat în fiecare an şi în cadrul căruia autorităţile locale primesc, simbolic, în Sala Unirii, mesajele soliilor din Cetăţile de Scaun ale Unirii.

În jurul amiezii, în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia va fi oficiată o slujbă Te Deum de un sobor de preoţi în frunte cu Arhiepiscopul de Alba Iulia, IPS Irineu.

În jurul orei 14.00, un steag imens, de 1.400 de metri pătraţi, va fi purtat prin Cetate, pe traseul Poarta a IV-a - Poarta a III-a, în cadrul acţiunii "Uniţi sub tricolor".

În acest an, programul Zilei Naţionale cuprinde o parte cultural-artistică organizată sub genericul "Festival de România", în cadrul căruia sunt organizate concerte de muzică populară şi uşoară în aer liber, spectacole de teatru şi dans, tururi ghidate în Cetatea Vauban şi focuri de artificii tricolore. Organizatorii manifestărilor dedicate Zilei Naţionale de la Alba Iulia au anunţat că în cadrul "Festivalului de România" vor fi oferite participanţilor 2.000 de seturi de fulare şi căciuli tricolore, 2.000 de steguleţe tricolore, 2.000 de steguleţe de maşină şi 500 de umbrele tricolore.

Pentru iubitorii de folclor organizatorii au pregătit două spectacole de muzică populară, primul susţinut de Centrul de Cultură "Augustin Bena" cu invitaţi din toate provinciile istorice, iar de la ora 19.00 pe scenă vor fi prezenţi, în al doilea spectacol, "Lăutarii din Chişinău", orchestra condusă de maestrul Nicolae Botgros. Concertul va fi prefaţat de o lansare aniversară de lampioane - 95, câte unul pentru fiecare an. Evenimentul este organizat de tineri din mai multe organizaţii care militează pentru unirea Basarabiei cu România, aceştia organizând pe parcursul zilei şi alt moment în care vor flutura 95 de steaguri tricolore de mari dimensiuni.

Organizatorii au pregătit şi în acest an o masă populară, care nu este însă trecută în programul oficial. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Alba Iulia masa este realizată strict din sponsorizări şi vor fi oferite participanţilor peste 5.000 de porţii de fasole şi cârnaţi şi un pahar cu vin.

Duminică seară, este programat evenimentul "Emotion Romania", un spectacol pirotehnic care va începe la ora 20.20, având ca reper de desfăşurare Poarta a III-a şi pietonala Mihai Viteazul. Nouă reflectoare de mare putere vor forma pe cer steagul României, iar focurile de artificii vor fi lansate pe acorduri celebre ca Dunărea Albastră şi Rapsodia Română. Seara se va încheia cu spectacolele susţinute de Anda Adam şi Vama.

În acest an, manifestările de la Alba Iulia dedicate Zilei Naţionale sunt susţinute de Primăria Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba, ambele instituţii alocând fiecare circa 200.000 de lei. În acest an Guvernul a alocat pentru manifestările de la Alba Iulia, potrivit prefectului de Alba Gheorghe Feneşer, doar 15.000 de lei, deşi autorităţile judeţene au solicitat 150.000 de lei.

Blaga, la Alba Iulia: Să ne încolonăm în spatele interesului naţional indiferent de opţiunile politice

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, duminică, la Alba Iulia, că de Ziua Naţională trebuie "să ne încolonăm în spatele interesului naţional indiferent de opţiunile politice" şi "să fim toţi împreună", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vasile Blaga a afirmat că 1 Decembrie este un moment "luminos din istoria noastră şi cea mai frumoasă zi din istoria românilor", transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Este un moment luminos din istoria noastră, cea mai frumoasă zi din istoria românilor şi cred că trebuie să ne amintim cu toţii de dârzenia, hotărârea, patriotismul celor din 1918 şi să ne încolonăm şi noi astăzi în spatele interesului naţional, indiferent de opţiunile noastre politice sau de orice altă natură. Măcar astăzi să fim toţi împreună şi de fiecare dată când este vorba de interesul naţional", a spus Blaga.

Întrebat de ce a ales să petreacă Ziua Naţională la Alba Iulia, Blaga a răspuns că la Alba Iulia este "vatra românismului" şi aici are mulţi prieteni.

"Până la urmă aici este vatra românismului, iar pe de altă parte am foarte mulţi prieteni aici şi am vrut să fiu alături de un om care a schimbat cu totul faţa Alba Iuliei, domnul primar Hava, şi o să vin tot mai des", a spus liderul PDL.

Printre participanţii la manifestările de la Alba Iulia s-a aflat şi Victor Ciorbea care şi-a exprimat speranţa că fiecare român se poate bucura de 1 Decembrie.

"Ieri a fost o zi consacrată acţiunilor promonarhiste, am cinstit cum se cuvine pe Regele Ferdinand şi pe Regina Maria. Astăzi am adus prinosul de recunoştinţă firesc lui Ionel Brătianu şi lui Iuliu Maniu şi, bineînţeles, lui Mihai Viteazul. Sper ca fiecare român să se bucure astăzi de această zi minunată şi însorită şi să aibă cele necesare pentru a serba acest eveniment deosebit din istoria naţională", a mai spus Ciorbea.

Hunedoara: Drapelul naţional, arborat de jandarmi montani pe Vârful Parângul Mare, de Ziua Naţională

Drapelul naţional a fost arborat de Ziua Naţională la cota 2.519 pe Vârful Parângul Mare, cel mai înalt vârf din ţară accesibil în luna decembrie, de către jandarmii montani hunedoreni, după un drum de şapte ore prin zăpadă viscolită la o temperatură sub 0 grade Celsius.

Trei jandarmi montani de la Postul Parâng, judeţul Hunedoara, însoţiţi de doi salvamontişti şi un voluntar, membru al Asociaţiei Pro-Parâng, au pornit sâmbătă din staţiunea montană Parâng spre Vârful Parângul Mare pentru a arbora drapelul naţional la altitudinea de 2.519 metri înălţime, pe unul dintre cele mai înalte vârfuri din România, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Traseul străbătut de trei jandarmi montani, doi salvamontişti şi un membru al Asociaţiei Pro-Parâng s-a desfăşurat pe o vreme deloc prietenoasă, cu vânt puternic, un strat consistent de zăpadă viscolită şi temperatură cu mult sub 0 grade Celsius. Efectul de frig a fost amplificat de vântul care sufla cu putere. În 30 noiembrie, în jurul orei 8.00, cei şase români au pornit din staţiunea Parâng către Vârful Parângul Mare, purtând cu ei drapelul naţional. După şapte ore, au atins cota 2.519 şi au fixat hampa drapelului de borna care marchează vârful montan cu câteva ore înainte de Ziua Naţională a României. Traseul de întoarcere, deşi a durat mai puţin, a fost la fel de dificil", a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara, căpitanul Nicolae Răducu.

"Traseul a fost extrem de dificil, dar efortul a meritat. Sunt mândru că sunt român şi că am putut arbora drapelul naţional deasupra norilor", a declarat unul dintre jandarmii care a arborat drapelul României pe Vârful Parângul Mare, plutonierul major Cristian Cernăianu.

Şi anul trecut, de Ziua Naţională, o echipă formată din trei jandarmi montani şi un salvamontist a arborat drapelul României pe Vârful Parângul Mare.

Vârful Parângul Mare este cel mai înalt vârf accesibil din România în luna decembrie şi al patrulea din ţară după vârfurile montane din Munţii Făgăraş.

Timişoara: Peste 5.000 de persoane au asistat la parada militară de Ziua Naţională

Peste 5.000 de persoane au asistat la parada militară care s-a desfăşurat, duminică, de Ziua Naţională, în faţa Palatului Administrativ din Timişoara, unde au defilat aproape 600 de militari şi o sută de mijloace tehnice, iar trei elicoptere au survolat zona.

Parada militară de Ziua Naţională, care a început la ora 10.00 şi s-a încheiat după aproximativ două ore, s-a desfăşurat, la fel ca anul trecut, pe Bulevardul Revoluţiei, în faţa Palatului Administrativ din Timişoara, care găzduieşte Prefectura şi Consiliul Judeţean Timiş, evenimentul fiind urmărit de peste 5.000 de persoane, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanţilor Armatei, la parada militară au defilat aproape 600 de militari şi o sută de mijloace tehnice: transportoare amfibii blindate, autocamioane DAC, mijloace de artilerie, mijloace antitanc. De asemenea, trei elicoptere militare au survolat zona.

"Trebuie să fim mândri de faptul că suntem români. De Ziua Naţională trebuie să ne reamintim să România este frumoasă, că România este a noastră. Trebuie să fim mândri de ceea ce am fost, de ceea ce suntem şi de ceea ce putem fi. Parada a fost frumoasă ca întotdeauna, e mai mare decât a fost anul trecut şi sperăm ca anul viitor să fie mai mare ca anul acesta", a declarat prefectul judeţului Timiş, Eugen Dogariu.

La parada militară de la Timişoara au defilat Brigada 18 Infanterie Banat, Jandarmeria, Poliţia, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciul Român de Informaţii şi Poliţia Locală.

Ca o noutate, anul acesta, la finalul paradei militare au defilat formaţii artistice din comunele timişene Giroc, Ghiroda, Boldur, Belinţ, Margina şi Curtea, care au susţinut ulterior un spectacol folcloric în sala multifuncţională a Palatului Administrativ.

La eveniment au participat prefectul de Timiş, Eugen Dogariu, precum şi preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, şi primarul Timişoarei, Nicolae Robu, dar şi ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de afaceri şi Turism, Maria Grapini, precum şi parlamentari şi consilieri locali ori judeţeni.

Programul de 1 Decembrie de la Timişoara continuă duminică, de la ora 17.00, în Piaţa Victoriei, unde va avea loc deschiderea Târgului de Crăciun, iar pe scena amplasată în faţa Operei se vor desfăşura mai multe concerte.

Seara, de la ora 20.00, va avea loc retragerea cu torţe a militarilor, în zona centrală a municipiului, urmată, de la ora 21.30, de un foc de artificii.

Câteva mii de persoane au participat la manifestările de Ziua Naţională de la Iaşi

Câteva mii de persoane au participat, duminică, la Iaşi, la manifestările de Ziua Naţională, primarul Gheorghe Nichita susţinând că de când a venit Victor Ponta la Palatul Victoria, 1 Decembrie este sărbătorit "cu fast" la Iaşi, întrucât nu i se pun piedici de la Guvern.

La festivităţile organizate de Ziua Naţională în Piaţa Unirii din Iaşi au asistat câteva mii de persoane, o parte dintre oameni venind cu două ore înainte de începerea manifestărilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pe scena amenajată în piaţă au urcat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene, precum şi parlamentari.

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a citit mesajul premierului adresat românilor, în care Victor Ponta vorbeşte despre unitate şi despre "datoria lăsării în spate a anilor în care spaţiul public a fost dominat de dezbinare".

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Cristian Adomniţei, a spus, în discursul său, că reaminteşte Guvernului "dorinţa Moldovei de a se lega printr-o autostradă de Transilvania".

Totodată, Adomniţei a spus că speră ca anul viitor, de Ziua Naţională, să poată anunţa încheierea lucrărilor la noua pistă a aeroportului ieşean.

Primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, lider al PSD Iaşi, a afirmat că, în curând, Iaşiul va deveni capitală regională şi că speră ca în 2014 municipiul să fie desemnat Capitală Culturală Europeană.

"Avem datoria ca aceste deziderate să se împlinească. Un Iaşi puternic înseamnă o Românie puternică", a declarat Nichita.

După momentul depunerii coroanelor de flori la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a urmat defilarea militarilor din Garnizoana Iaşi, precum şi a reprezentanţilor Poliţiei şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţe.

Înaintea ceremoniei oficiale, dar şi după festivităţi, în Piaţa Unirii din Iaşi, a avut loc un spectacol folcloric, cu participarea interpreţilor Irina Loghin, Maria Dragomiroiu, Maria Ghinea, Mioara Velicu, Nicolae Hlib şi Zenaida Julea.

Primarul Nichita, însoţit de miniştrii Şova, Teodorovici şi Pricopie, au asistat timp de câteva minute la concertul Irinei Loghin.

La conferinţa de presă susţinută după încheierea festivităţilor din Piaţa Unirii, primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, a afirmat că de când a venit Victor Ponta la Palatul Victoria, la Iaşi se organizează manifestări "cu fast" de 1 Decembrie.

"Este al doilea an când se întâmplă asta. Înainte, se sărbătorea cu fast doar la Bucureşti şi la Alba Iulia. Am încercat să fac şi la Iaşi la fel, dar nu s-a putut organiza. Venea totul prin Prefectură de la Guvern, iar primarului i se puneau bariere", a spus Gheorghe Nichita.

De Ziua Naţională, Primăria a oferit ieşenilor 7.500 de porţii cu fasole şi cârnaţi şi vin fiert.

Fasolea a fost pregătită la cantina Direcţiei de Asistenţă Comunitară din subordinea primăriei Iaşi.

Oamenii au stat la coadă timp câteva zeci de minute, pentru ca poliţiştii locali să le permită accesul, în grupuri de câteva zeci, către zona în care se aflau oalele cu mâncare.

În cursul serii, primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, va aprinde iluminatul festiv de sărbători, în cadrul unei ceremonii care va avea loc în faţa primăriei ieşene.

Aproximativ 4.000 de persoane au serbat Ziua Naţională, la Miercurea Ciuc

Aproximativ 4.000 de persoane au participat, duminică, la Miercurea Ciuc, la manifestările de Ziua Naţională, în timp ce Primăria oraşului nu a trimis niciun reprezentant la festivităţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mii de oameni, între care foarte mulţi copii şi tineri cu tricolorul în mâini, s-au adunat în centrul municipiului Miercurea Ciuc, la monumentul Ostaşului Necunoscut, locul unde se defăşoară an de an ceremonialul militar-religios de Ziua Naţională.

Printre aceştia au fost şi persoane venite din alte zone ale ţării, din Braşov, Buzău şi Bucureşti, care au dorit să fie alături de românii din Harghita la sărbătoarea naţională, dar şi aproximativ 50 de etnici maghiari, reprezentanţi ai serviciilor deconcentrate, delegaţi să depună coroane de flori.

Reprezentanţii municipalităţii nu au fost prezenţi la manifestări, instituţia trimiţând o coroană de flori, în comun cu Consiliul Local, adusă la monument de consilierii locali Traian Chindea şi Marius Ţepeluş.

După trecerea în revistă a Gărzii de Onoare, formată din efective ale Brigăzii 61 Vânători de Munte "General Virgil Bădulescu", Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Oltul" şi după intonarea imnului de stat, prefectul Jean-Adrian Andrei a cerut participanţilor să ţină un moment de reculegere în memoria eroilor neamului.

În discursul festiv, prefectul judeţului Harghita a reamintit "marile idei" care au făcut posibilă Marea Unire şi care nu şi-au pierdut semnificaţiile culturale şi etice proprii civilizaţiei europene şi a făcut apel la solidaritate.

"Acelaşi gând îl am faţă de toţi cetăţenii judeţului, oriunde s-ar afla şi trăi ei, dar simţind româneşte şi bucurându-se de Ziua Naţională a ţării lor. Să cinstim însemnele naţionale, drapelul României şi să nu ne fie teamă şi ruşine să le arborăm, pentru că pentru ele şi-au dat viaţa înaintaşii noştri, ca noi, astăzi, să fim împreună", a spus Jean-Adrian Andrei.

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
ZIUA NAŢIONALĂ ,
MANIFESTĂRI ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Putin a primit un TELEFON NEAŞTEPTAT. Interceptările serviciilor secrete ruseşti i-au adus în PRAGUL DISPERĂRII pe americani. Detaliile au fost până acum STRICT SECRETE