11 adulţi şi 2 copii din Afganistan, Iran şi Siria, salvaţi din Dunăre

13 cetăţeni străini, între care doi copii, care au vrut să traverseze fluviul Dunărea cu ajutorul unei ambarcaţiuni gonflabile pentru a intra ilegal în România din Serbia, au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Porţile de Fier II, judeţul Mehedinţi.

305 afișări
Imaginea articolului 11 adulţi şi 2 copii din Afganistan, Iran şi Siria, salvaţi din Dunăre

O patrulă a poliţiştilor de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Porţile de Fier II – judeţul Mehedinţi au observat pe direcţia km. flv. 893, sâmbătă, o ambarcaţiune pneumatică cu treisprezece persoane, care se îndrepta din Serbia spre malul românesc al Dunării. Echipajul naval de pe una din ambarcaţiunile Poliţiei de Frontieră a intervenit pentru a intercepta barca.

Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile (cod galben de vânt puternic, valuri mari) cei treisprezece cetăţeni afro-asiatici se aflau în pericol de înec. Din acel moment poliţiştii de frontieră au demarat o acţiune de salvare a persoanelor, acestea fiind aduse în siguranţă la mal. Întrucât una dintre persoane acuza o stare de rău, a fost solicitat serviciul de ambulanţă, aceasta fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, în prezent starea ei fiind stabilă”, anunţă, duminică, reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.

Poliţiştii au stabilit că este vorba de 13 cetăţeni din Afganistan, Iran şi Siria, între care 11 adulţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani, şi doi copii, cu vârste de 2 şi 6 ani, care au părăsit teritoriul Serbiei încercând să treacă fraudulos în România peste fluviul Dunărea, cu ajutorul unei ambarcaţiuni gonflabile.

Poliţiştii de frontieră fac cercetări, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici