5.000 de euro pentru o muşcătură de câine! Decizie în premieră la Tribunalul Bucureşti

O femeie a obţinut daune de 5.000 de euro de la proprietarii câinelui care a muşcat-o, Tribunalul Bucureşti dând, vineri, o decizie în premieră într-un astfel de litigiu.

5.000 de euro pentru o muşcătură de câine

Tribunalul Bucureşti a admis în parte, vineri, acţiunea înaintată instanţei de persoana muşcată de câine, instanţa dispunând ca proprietarii animalului - euthanasiat între timp - şi rudele în curtea cărora se afla patrupedul la momentul incidentului să-i plătească daune de 5.000 de euro, deşi femeia ceruse, iniţial, 75.000 de euro. Tribunalul a decis ca plata despăgubirilor să se facă în solidar.

Sentinţa poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Acesta este primul caz în care o victimă primeşte daune de la stăpânii unui câine, într-un dosar civil.

În urmă cu o săptămână, Tribunalul Bucureşti a încheiat dezbaterea procesului, care a durat de şase ani, instanţa rămânând să se pronunţe vineri.

Victima, Gabriela Barbu, a fost muşcată de câine în anul 2001, în curtea unor vecini, unde un cuplu venise în vizită cu patrupedul.

În urma incidentului, petrecut acum nouă ani, victima a suferit o operaţie la nivelul feţei şi a fost spitalizată cinci zile.

Barbu a întentat procesul în septembrie 2004, cerând proprietarilor câinelui, dar şi cei ai curţii în care se afla acesta în momentul incidentului, daune de 50.000 de euro şi de 100.000 de lei (aproximativ 24.000 de euro), susţinând că a rămas cu infirmităţi fizice şi psihice.

Între timp, ea a formulat şi plângeri penale, soluţionate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2, care au decis neînceperea urmăririi penale faţă de cei acuzaţi de victimă.

În această perioadă, procesul civil a fost suspendat, pentru soluţionarea laturii penale a litigiului.

Judecarea procesului a fost reluată la Tribunalul Bucureşti în decembrie 2008.

Proprietarii câinelui au explicat judecătorilor că, în urma incidentului, animalul a fost euthanasiat şi că au încercat să ajute victima, ducând-o la spital.

De cealaltă parte, avocatul victimei a întrebat martorii - audiaţi, vineri, de instanţă în legătură cu incidentul vechi de şase ani - dacă se cunoştea agresivitatea acestui animal, care ar fi muşcat câini de pe strada respectivă.

Avocatul a mai întrebat martorii dacă era un câine antrenat pentru lupte, însă ei nu au ştiut acest aspect sau nu şi-au amintit.



comentează şi tu Momentan sunt 9 comentarii
Taguri:
INSTANŢĂ ,
CÂINE ,
DAUNE ,
premieră ,
decizie
COMENTARII
  • iulian stef 17 mar 2010

    Cam asa arata Bucurestiul noaptea.
    http://f-81-kma.*.com/2010/03/d-ale-bucurestiului.html

  • dia 28 feb 2010

    dar javrele care mutileaza animale: le ard de vii, le tarasc legate de masini, le bat pana le omoara sau le lasa sa moara de foame, legate cu un metru de funie? aia ce primesc? sper ca , in plus, un cazan de smoala si tarana in gura...

  • pechinezul tex 27 feb 2010

    Draga Azorel, ai dreptate cit priveste javrele umane, mai ales pe alea din politica, mai ales pe alea mincatoare de portocale si amatoare de Chivas 12.
    Insa, pina una-alta, nu alea umane ne musca pe strada, in parc, pe carosabil. Poti sa iubesti animalele fara sa le transformi in potential pericol public pentru fiintele umane autentice. Si e ok ce spune satuldejavre, procesul a durat infinit de mult. Insa s-a creat un precedent juridic si asta e bine.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa