86 de localităţi din 27 judeţe şi Capitala, afectate de vântul puternic de marţi

Pompierii au avut marţi intervenţii în 86 de localităţi din 27 de judeţe, dar şi în Bucureşti, pentru înlăturarea efectelor produse de vântul puternic. Patru drumuri naţionale şi unul judeţean au fost închise temporar din cauza copacilor căzuţi, a anunţat IGSU.

199 afișări
Imaginea articolului 86 de localităţi din 27 judeţe şi Capitala, afectate de vântul puternic de marţi

86 de localităţi din 27 judeţe şi Capitala, afectate de vântul puternic de marţi

Marţi, intervalul orar 8.00-21.00, vântul puternica generat efecte în 86 localităţi din 27 judeţe (Alba, Bacău, Hihor, Botoşani, Brăila, Buzău, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mureş, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vâlcea, Vrancea) şi municipiul Bucureşti, unde s-a intervenit pentru degajarea a 70 elemente de construcţie de la 12 case şi 58 blocuri, 297 de copaci doborâţi de vânt, 28 stâlpi căzuţi pe carosabil, fiind avariate 12 case, 3 anexe, 108 autoturisme şi 2 instituţii publice din judeţele Ilfov şi Prahova.

De asemenea, circulaţia rutieră a fost temporar blocată din cauza copacilor căzuţi pe carosabil pe 4 drumuri naţionale: DN 13/CV, DN 17/SV, DN 2D/CV, DN 75/AB şi 1 drum judeţean: DJ 411/GR .

Circulaţia feroviară a fost temporar afectată pe magistrala 500 în localitatea Moara Nouă din judeţul Prahova, din cauza copacilor căzuţi pe linia de contact.

Totodată, din cauza vântului care a suflat cu putere, au fost suspendate manevrele în porturile Constanţa Nord şi Constanţa Sud.

Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, s-au înregistrat avarii în 102 localităţi din judeţele Harghita, Neamţ şi Vrancea, iar echipe specializate s-au aflat permanent în teren pentru remedierea în cel mai scurt timp a situaţiei.

Efecte semnificative s-au înregistrat în localitatea Cârligele din judeţul Vrancea, zonă în care s-a intervenit pentru salvarea unui bărbat rănit de un solar agricol luat de vânt. La sosirea forţelor de intervenţie victima se afla în stop cardio- respirator, însă a răspuns manevrelor de resuscitare aplicate de salvatori şi a fost transportată la spital.

O altă situaţie s-a înregistrat în municipiul Bucureşti, unde o persoană a fost rănită de o creangă în cădere. După evaluarea medicală acordată la faţa locului, persoana a fost transportată la spital pentru investigaţii amănunţite.

Marţi seara, se intervine în judeţul Neamţ pentru degajarea elementelor de construcţii (acoperişuri de bloc) în localitatea Piatra Neamţ şi pentru remedierea defecţiunilor de alimentare cu energie electrică în judeţele Harghita şi Neamţ.

Din cauza vântului puternic, sunt suspendate manevrele în porturile Midia şi trecerile cu feribotul din Zimnicea/TR.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici