A murit Viorel Mardare, tânărul regizor cunoscut pentru videoclipurile de promovare a Republicii Moldova

Regizorul Viorel Mardare, originar din Chişinău, cunoscut în toată lumea pentru spoturile video de promovare a Republicii Moldova, a murit, sâmbătă, la vârsta de 36 de ani.

8807 afișări
Imaginea articolului A murit Viorel Mardare, tânărul regizor cunoscut pentru videoclipurile de promovare a Republicii Moldova

A murit Viorel Mardare, tânărul regizor cunoscut pentru videoclipurile de promovare a Republicii Moldova.

Anunţul decesului a fost făcut de cunoscuţii săi, pe Facebook. „Viorel a plecat la ceruri. Vă mulţumim că i-aţi fost alături în toată această perioadă în care a luptat cu cancerul. Vă mulţumim pentru suport, donaţii şi gânduri bune. Să-i păstrăm amintirea vie. Dumnezeu l-a luat la el…ne-a lăsat operele lui şi un gol imens pe care îl simte o ţară întreagă. Să îl pomenim cu un gând bun. Zbor lin, Viorel”, arată mesajul publicat pe reţeaua de socializare.

Viorel Mardare s-a născut pe 7 octombrie 1981, a absolvit Facultatea de Jurnalism şi a devenit cunoscut după ce a realizat numeroase spoturi publicitare şi sociale de promovare a Republicii Moldova.

„Ieşite din uz au fost valorile de care mă ţineau părinţii. Altfel, eram azi deputat sau businessman”, declara în 2013 Viorel Mardare într-un material pentru revista VIP Magazin.

În 2016, filmuleţul „Go on. Fruits from Moldova”, în care "The Show Must Go On" melodia lui Freddy Mercury este interpretată de moldoveni, a devenit viral. 

Un alt filmuleţ apreciat realizat de Viorel Mardare este " Be Our Guest in Moldova", în care personajul principal îl joacă pe celebrul actor american Brad Pitt.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici