ACCIDENT GRAV la intrarea în Constanţa: Şapte persoane au fost rănite

Şapte persoane au fost rănite, miercuri, în urma unui accident în care au fost implicate trei maşini şi care s-a produs pe DN2A, la intrarea în municipiul Constanţa dinspre Ovidiu, circulaţia în zonă fiind blocată la ora transmiterii acestei ştiri.

798 afișări
Imaginea articolului ACCIDENT GRAV la intrarea în Constanţa: Şapte persoane au fost rănite

ACCIDENT GRAV la intrarea în Constanţa: Şapte persoane au fost rănite (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Conform reprezentanţilor Poliţiei Rutiere Constanţa, accidentul s-a petrecut în jurul orei 11.30, după ce un şofer a intrat cu maşina pe contrasens, lovind violent alte două autoturisme.

În urma accidentului, şapte persoane au fost rănite, iar la faţa locului au ajuns mai multe ambulanţe pentru a transporta victimele la spital.

De asemenea, la locul accidentului a ajuns şi un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, care intervine pentru descarcerarea a două dintre victime.

La ora transmiterii acestei ştiri, traficul rutier este întrerupt pe DN2A, la intrarea în municipiul Constanţa dinspre Ovidiu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici