Accident grav la Piteşti: Doi morţi şi şase răniţi după ce o ambulanţă BGS s-a ciocnit cu un autoturism. Şoferul maşinii care a lovit ambulanţa, reţinut

Două persoane au murit, iar alte şase au fost rănite, marţi, dupa ce o ambulanţă BGS care transporta la dializă şase pacienţi s-a ciocnit cu un autoturism, pe un bulevard din Piteşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

2424 afișări
Imaginea articolului Accident grav la Piteşti: Doi morţi şi şase răniţi după ce o ambulanţă BGS s-a ciocnit cu un autoturism. Şoferul maşinii care a lovit ambulanţa, reţinut

Accident grav la Piteşti: Doi morţi şi şase răniţi după ce o ambulanţă BGS s-a ciocnit cu un autoturism. Şoferul maşinii care a lovit ambulanţa, reţinut (Imagine: Shutterstock)

UPDATE Şoferul maşinii care a lovit o ambulanţă ce transporta pacienţi la dializă a fost reţinut

Şoferul de 25 de ani, din judeţul Argeş, al autoturismului care a lovit o ambulanţă BGS ce transporta şase pacienţi la dializă, provocând moartea a două persoane şi rănirea altor şase, a fost reţinut, marţi seară, pe 24 de ore, pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă.

Tânărul, Onorus Mirică, din localitatea argeşeană, a fost introdus în arestul Poliţiei judetene Argeş, potrivit reprezentanţilor IPJ Argeş în momentul producerii accidentului acesta nefiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi având permis de conducere categoria B, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Ordonanţa de reţinere pentru 24 de ore pe numele tânărului a fost emisă în această seară (n.r. - marţi seară), iar mâine (n.r. - miercuri) tânărul de 25 de ani urmează să fie prezentat magistraţilor Judecătoriei Piteşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. El a fost acum introdus în arest, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, comisar şef Dănuţ Dinu, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, în ambulanţa care s-a răsturnat în urma accidentului se aflau şase pacienţi, dintre care doi au fost găsiţi morţi, iar alte şase persoane au suferit leziuni şi au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti.

"Şoferul de 25 de ani, aflat la volanul unui autoturism cu motor puternic, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu ambulanţa privată care transporta pacienţi pentru dializă. Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă", declara purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.

Starea celor şase pacienţi ajunşi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti este stabilă, doar unul dintre răniţi fiind în stare gravă, în cazul acestuia prognosticul medicilor fiind rezervat.

"Sunt şase pacienţi, cel în stare gravă a fost investigat tomografic, are şanse rezervate, ceilalţi bolnavi dializaţi sunt bine, au leziuni minore, iar şoferul BMW, de asemenea, nu a păţit mai nimic, are leziuni minore, având o maşină cu protecţie bună", potrivit dr Gheorghe Frătoaica, de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piteşti.

Accidentul a avut loc la ieşirea din Piteşti spre Bascov, pe bulevardul Nicolae Bălcescu, unde o ambulanţă BGS care transporta şase pacienţi la dializă s-a ciocnit cu un autoturism care a pătruns pe contrasens.

În urma impactului, doi pacienţi aflaţi în ambulanţă şi-au pierdut viaţa, iar alte şase persoane - cinci pacienţi din ambulanţă şi şoferul autoturismului - au fost rănite, una dintre ele fiind în stare gravă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, lt Mădălina Epure, în autoturismul implicat în accident se aflau şoferul şi şapte pacienţi.

"Este un accident cu opt victime. Un bărbat a murit pe loc, iar un altul a decedat în timpul manevrelor de resuscitare, ambii fiind din ambulanţa BGS. Alte şase persoane au fost rănite şi sunt transportate la Spitalul Judeţean din Piteşti. Ambulanţa BGS s-a răsturnat în urma accidentului, iar la faţa locului au ajuns mai multe salvări şi echipajul de descarcerare al ISU", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Argeş.

În urma accidentului, alte trei maşini care erau parcate au fost avariate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici