ACCIDENT în Bucureşti: Un taxi a fost prins între două tramvaie. Şoferul şi o pasageră au fost duşi la spital. Circulaţia tramvaielor a fost reluată după aproximativ o oră

Un taxi a fost prins între două tramvaie ale liniilor 1 şi 11, în zona intersecţiei Şoseaua Progresul cu Calea 13 Septembrie, şoferul şi o femeie care se afla în maşină fiind duşi la spital, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile. În urma accidentului, circulaţia tramvaielor liniilor 1, 8, 11 şi 25 a fost deviată pentru aproximativ o oră.

2789 afișări
Imaginea articolului ACCIDENT în Bucureşti: Un taxi a fost prins între două tramvaie. Şoferul şi o pasageră au fost duşi la spital. Circulaţia tramvaielor a fost reluată după aproximativ o oră

ACCIDENT în Bucureşti: Un taxi a fost prins între două tramvaie. Şoferul şi o pasageră au fost duşi la spital (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti a spus că taximetrul a fost prins între două tramvaie ale liniilor 1 şi 11 care circulau în sens opus, accidentul fiind sesizat în jurul orei 8.35.

În urma accidentului, şoferul taximetrului, în vârstă de 35 de ani, şi o femeie aflată în maşină, de 28 de ani, au fost răniţi la nivelul capului, însă sunt conştienţi, fiind transportaţi la spital pentru investigaţii medicale.

Cele două persoane rănite nu au rămas încarcerate în urma accidentului, acestea fiind scoase pe geamuri din maşina prinsă între cele două tramvaie, a precizat Daniel Vasile.

La faţa locului au fost trimise un echipaj de prim ajutor, unul de descarcerare şi o autospecială de stingere incendiu.

Traficul în zona producerii accidentului a fost restricţionat, la faţa locului fiind echipaje de la Brigada de Poliţie Rutieră.

Circulaţia tramvaielor liniilor 1, 8, 11 şi 25 a fost reluată miercuri, în jurul orei 10.00, pe Şoseaua Progresul, după ce timp de mai bine de o oră a fost deviată întrucât a avut loc un accident, un taxi fiind prins între două tramvaie care circulau regulamentar.

Purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), Brânduşa Raeceanu, a declarat pentru MEDIAFAX că tramvaiele liniilor 1, 8, 11 şi 25 şi-au reluat traseul de bază pe Şoseaua Progresul în jurul orei 10.00.

Accidentul s-a produs pe Şoseaua Progresul, între staţiile de tramvai Aprodex şi Calea 13 Septembrie, după ce taximetrul a ieşit de pe un drum secundar fără să se asigure şi a intrat în coliziune cu un tramvai al liniei 1 care circula regulamentar pe sensul către Răzoare şi cu unul dintre tramvaiele liniei 11 care circula către Calea Rahovei, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), Brânduşa Raeceanu.

Circulaţia tramvaielor de pe liniile 1, 8, 11 şi 25, care aveau traseu prin zona în care s-a produs accidentul, a fost deviată întrucât traficul în zonă a fost restricţionat.

Brânduşa Raeceanu a precizat că tramvaiele liniilor 8 şi 25 au fost deviate pe traseul Vasilea Milea către Gara Basarab, iar tramvaiele liniilor 1 şi 11 au fost deviate de la Basarab la Depoul Militar. În sens opus, tramvaiele celor patru linii care mergeau către Şura Mare au fost deviate de la intersecţia Şoseaua Progresul cu Calea 13 Septembrie către cap de linie Ghencea.

Purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Andrei Codău, a declarat că circulaţia tramvaielor în zona producerii accidentului a fost blocată pe ambele sensuri pentru a se face cercetarea la faţa locului şi a se stabili cauza accidentului. Andrei Codău a precizat că circulaţia urma să fie reluată în aproximativ 30 de minute.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile, a declarat pentru MEDIAFAX că în urma accidentului, care a fost sesizat în jurul orei 8.35, şoferul taximetrului, în vârstă de 35 de ani, şi o femeie aflată în maşină, de 28 de ani, au fost răniţi la nivelul capului, însă sunt conştienţi, fiind transportaţi la spital pentru investigaţii medicale.

Cele două persoane rănite nu au rămas încarcerate în urma accidentului, acestea fiind scoase pe geamuri din maşina prinsă între cele două tramvaie, a precizat Daniel Vasile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici