ACCIDENT la Băile Herculane. Un autocar s-a răsturnat pe DN6: Şase răniţi, între care şi un copil

Şase persoane, între care şi un copil, au fost rănite, duminică după-amiază, după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat pe DN 6, în dreptul localităţii Băile Herculane, din cauza şoferului care nu a păstrat distanţa faţă de maşina din faţa sa, victimele fiind duse la spitalul din Orşova.

3807 afișări
Imaginea articolului ACCIDENT la Băile Herculane. Un autocar s-a răsturnat pe DN6: Şase răniţi, între care şi un copil

ACCIDENT la Băile Herculane. Un autocar cu s-a răsturnat pe DN6: Şase răniţi, între care şi un copil (Imagine: Octav Ganea/ Arhiva Mediafax Foto)

Accidentul s-a produs pe DN 6, după ce, potrivit poliţiştilor, şoferul autocarului care efectua o cursă regulată de la Timişoara către Drobeta Turnu Severin nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de un autoturism din faţa sa, iar în momentul în care acesta a virat la stânga de pe DN 6 către Băile Herculane şoferul autocarului a încercat să evite coliziunea şi a pierdut controlul volanului, iar autovehiculul s-a răsturnat pe partea dreaptă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La faţa locului, au ajuns mai multe echipaje de ambulanţă din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi şi Caraş- Severin, care au preluat şase victime, primele informaţii arătând că între răniţi ar fi şi o fetiţă care a suferit o fractură.

Potrivit comisarului şef Dan Bortiş, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, victimele au fost rănite uşor, acestea fiind transportate la spitalul din Orşova pentru îngrijiri medicale.

Sursa citată a mai precizat că in autocar se aflau 35 de persoane, iar autovehiculul aparţine unei firme de transport din Drobeta Turnu Severin.

În urma accidentului, circulaţia rutieră în zonă nu a fost afectată.

La faţa locului, se află echipaje de Poliţie care fac anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul. În momentul producerii accidentului, în zonă ploua iar carosabilul era umed.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici