Adrian Sobaru va fi arestat la domiciliu. Avocat: Sobaru a spus că voia să îşi dea foc la Guvern. Avea la el o sticlă cu benzină

Judecătoria Sectorului 1 a decis, joi, ca Adrian Sobaru să fie arestat la domiciliu, în dosarul în care este acuzat pentru distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce a rupt cu maşina o barieră de acces de la sediul Guvernului. Potrivit avocatului acestuia, Sobaru le-a spus anchetatorilor că miercuri avea la el o stică de jumătate de litru cu benzină şi voia să îşi dea foc în faţa sediului Guvernului.

764 afișări
Imaginea articolului Adrian Sobaru va fi arestat la domiciliu. Avocat: Sobaru a spus că voia să îşi dea foc la Guvern. Avea la el o sticlă cu benzină

Adrian Sobaru (Imagine: Marius Dumbraveanu/ Mediafax Foto)

UPDATE 15:45 - Avocat: Adrian Sobaru a spus că voia să îşi dea foc la Guvern; avea la el o sticlă cu benzină

Adrian Sobaru le-a spus anchetatorilor că miercuri avea la el o stică de jumătate de litru cu benzină şi voia să îşi dea foc în faţa sediului Guvernului, motivând că a recurs la acest gest extrem pentru că sunt lucruri în România care nu merg aşa cum trebuie, a declarat, joi, avocatul acestuia.

Avocatul a spus că este mulţumit de decizia dispusă de judecător de arestare la domiciliu a lui Adrian Sobaru, precizând că se va consulta cu clientul său dacă o va ataca. El a adăugat că Adrian Sobaru şi-a recunoscut fapta în faţa magistraţilor şi a arătat că o regretă.

Avocatul a mai spus că Sobaru nu avea în maşină vreo butelie sau alte dispozitive explozive, iar în rezervorul autoturismului era aproximativ un litru de benzină. El a precizat că Sobaru le-a spus anchetatorilor că se miră că a reuşit să ajungă la Guvern cu atât de puţină benzină în rezervor.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi a respins propunerea procurorilor Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 de arestare preventivă pentru 30 de zile a lui Adrian Sobaru, dispunând măsura arestului la domiciliu.

Decizia poate fi contestată, la Tribunalul Bucureşti, atât de către Adrian Sobaru, cât şi de procurori.

Adrian Sobaru a fost reţinut miercuri, de către poliţişti. Acesta a fost acuzat de distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după a intrat cu maşina în poarta de la Palatul Victoria. După ce a rupt bariera, Sobaru a intrat cu maşina în curtea Palatului Victoria, unde a mai mers câteva zeci de metri, ulterior fiind imobilizat de jandarmi.

Reprezentanţii TVR au declarat, pentru MEDIAFAX, că Adrian Sobaru, electrician iluminare filmare în cadrul Serviciului Energo-Tehnologic al Televiziunii Române, se afla în afara programului de lucru în timpul incidentului de la Guvern în care a fost implicat.

"La fel ca şi ceilalţi angajaţi ai Serviciului, Adrian Sobaru are program de lucru fracţionat şi, conform programării, era în timpul liber", au mai spus reprezentanţii TVR.

TVR nu a precizat dacă va lua măsuri în ceea ce îl priveşte pe Sobaru, având în vedere calitatea acestuia de angajat al Televiziunii Române.

La şedinţa Camerelor Parlamentului din 23 decembrie 2010, Adrian Sobaru s-a aruncat de la balconul sălii de plen a Parlamentului într-o tentativă de sinucidere în semn de protest, el strigând: "Boc, aţi luat drepturile copiilor".

Sobaru a căzut atunci, de la cinci metri, peste unul dintre pupitrele sălii de plen, pe care l-a rupt. El purta un tricou pe care scria "Ne-aţi ciuruit/ Ne-aţi ucis viitorul copiilor noştri/ Ne puteţi lua viaţa şi banii, dar nu şi LIBERTATEA".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici