Alexandru Cumpănaşu acuză că localizarea AML, menită să localizeze rapid apelurile la 112, nu a fost implementată pentru a scuti companiile de investiţii

Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei, spune că sistemul Advanced Mobile Location menit să localizeze rapid apelurile la 112 nu a fost implementat în România pentru a scuti companiile de telefonie de investiţii şi cere public ca ANCOM să explice situaţia.

1342 afișări
Imaginea articolului Alexandru Cumpănaşu acuză că localizarea AML, menită să localizeze rapid apelurile la 112, nu a fost implementată pentru a scuti companiile de investiţii

Cumpănaşu spune că localizarea AML, menit să localizeze rapid apelurile la 112, nu a fost implementat în România pentru a scuti companiile de investiţii

„Operatorii de telefonie mobilă sunt foarte puternici. Agenţia Europeană pentru 112 a cerut României în 2010 să treacă la AML (advanced mobile location, n.r), un alt tip de localizare. (...) Cer public ANCOM-ului (Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii , n.r.) (să explice, n.r.) de ce, din 2010, nu a implementat AML, care localiza în 10 secunde. De ce STS merge încă pe cell id, după ce Agenţia europeană pentru 112 a sesizat Comisia Europeană?”, a declarat Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei, la Antena3.

Cumpănaşu a spus şi care este, din punctul lui de vedere, motivul: „ De ce? Pentru fiecare companie de telefonie însemna 28 de milioane de euro implementarea lui”.

Alexandra a sunat la 112, din locul unde era sechestrată, de trei ori, însă autorităţile au reuşit să o localizeze abia după 19 ore, la faţa locului fiind găsite doar oase şi cenuşă. DIICOT a confirmat că ADN-ul din rămăşiţele gpsite la casa lui Dincă e al Alexandrei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici