Ambasada României nu a primit încă nicio informaţie despre români victime ale atacurilor din Oslo

Ambasada României la Oslo este în continuare în legătură cu autorităţile norvegiene şi până acum nu a primit nicio informaţie potrivit căreia printre victime s-ar afla cetăţeni români, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX Doris Mircea, purtător de cuvânt al MAE.

160 afișări
Imaginea articolului Ambasada României nu a primit încă nicio informaţie despre români victime ale atacurilor din Oslo

Ambasada României nu a primit încă nicio informaţie despre români victime ale atacurilor din Oslo (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Ambasada României la Oslo este în legătură cu autorităţile din Norvegia - respectiv cu Ministerul de Externe şi cu Poliţia din această ţară şi până acum nu am primit nicio informaţie că printre victime s-ar afla cetăţeni români", a spus Dortis Mircea.

Ea a adăugat că poliţia din Norvegia a anunţat că astăzi va oferi mai multe date despre victime. "Dar oricum, dacă ar fi existat cetăţeni străini printre victime, conform procedurii stabilite, ar fi fost contactate de către poliţie autorităţile naţionale", a adăugat ea.

O adolescentă în vârstă de 16 ani, a cărei mamă este româncă, din Codlea, judeţul Braşov, este dată dispărută în urma atacurilor din Norvegia.

"În ceea ce priveşte persoana la care faceţi referire, se pare că este vorba despre un cetăţean norvegian, caz în care autorităţile nu aveau obligaţia să informeze ambasada României. Vă reamintesc că persoana respectivă este dată dispărută, nefiind confirmat decesul acesteia", a precizat Doris Mircea.

Potrivit lui Erwin Albu, consilier local din Codlea, este vorba despre Karin Elena Holst, a cărei mamă este din Codlea, iar tatăl este norvegian. Aceasta este una dintre persoanele date dispărute în urma atacului armat de pe insula Utoya.

"Karin Elena Holst se înscrisese în urmă cu mai multe luni în organizaţia de tineret a Partidului Laburist din Norvegia, care organiza o conferinţă cu peste 600 de tineri pe insula din Oslo unde teroristul, îmbrăcat în uniformă de poliţist, a început să tragă în cei prezenţi. În acele momente, Karin şi-a contactat familia telefonic, spunând că se trage în ei, convorbirea întrerupându-se brusc. De vineri nimeni nu mai ştie nimic despre Karin", a spus Albu.

Karin Elena Holst s-a născut în 18 august 1995 în Norvegia, iar în ultimii ani îşi petrecea vacanţele în municipiul Codlea, unde se află familia din partea mamei.

Joi, în centrul oraşului Codlea va avea loc, de la ora 19.00, o acţiune de comemorare organizată de prietenii şi familia lui Karin pentru victimele atacurilor din Norvegia.

Ultimul bilanţ al atacurilor din Norvegia indică 76 de morţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici