- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Ambasadorul Germaniei: Tăierea fondurilor pentru justiţie nu are legătură cu independenţa sistemului
Ambasadorul Germaniei la Bucureşti a apreciat miercuri că nu există nicio legătură între bugetul alocat sistemului de justiţie şi independenţa justiţiei, în timp ce ambasadorul american a atras atenţia că Banca Mondială a alocat o sumă importantă pentru sistemul judiciar care nu a fost utilizată.
Ambasadorul Germaniei: Tăierea fondurilor pentru justiţie nu are legătură cu independenţa sistemului (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
Cei doi ambasadori au răspuns astfel unei întrebări referitoare la posibilitatea de a menţine independenţa justiţiei atâta timp cât au existat tăieri semnificative în bugetul alocat sistemului de justiţie din România.
"Ştiu că au fost tăieri semnificative în bugetul dumneavoastră, au existat tăieri şi în Statele Unite (...) În ceea ce priveşte fondurile necesare pentru reformă şi pentru modernizarea sistemului dumneavoastră de justiţie, înţeleg că Banca Mondială v-a acordat circa 100 milioane de dolari sau euro pentru cheltuieli şi doar o mică parte din aceştia au fost cheltuiţi. V-aş sugera să vă îndreptaţi către aceşti bani. Este vorba despre o sumă semnificativă care poate să fie folosită pentru reconstruirea tribunalelor, pentru dotarea cu calculatoare şi altele", a spus ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein.
La rândul său, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Andreas Von Mettenheim, a spus că banii alocaţi justiţiei nu au nicio legătur cu independeţa judecătorilor.
"Bugetul pentru sistemul de justiţie nu are practic nicio legătură cu independenţa justiţiei. Bugetul pentru sistemul de justiţie este o chestiune politică ce trebuie să fie cântărită prin comparaţie cu alte cheltuieli - salarii, pensii, sistemul de sănătate. Deci, nu poţi spune că nu poţi tăia bugetul alocat pentru că este afectată independenţa. Desigur, dacă un Guvern sau un Parlament dă tot mai puţini bani justiţiei, sistemul judiciar încetează să mai funcţioneze", a comentat el.
Ei au făcut aceste declaraţii miercuri, la conferinţa "Alegeri CSM 2010", organizată de Iniţiativa pentru Justiţie Curată - Proiect al SAR şi al Fundaţiei Freedom House România finanţat de Ambasada SUA -, Fundaţia Friedrich Ebert România şi Fundaţia Konrad Adenauer.
Cu ocazia acestei conferinţe a fost lansat proiectul "Alegeri CSM 2010", care îşi propune crearea unui mecanism transparent de comunicare şi dezbatere a problemelor sistemului judiciar, dezvoltarea capacităţilor membrilor Consiliului Superior al Magistraturii de a reacţiona eficient la problemele sistemului judiciar şi creşterea responsabilităţii membrilor CSM faţă de corpul magistraţilor şi faţă de societate.
În cadrul conferinţei a fost lansat şi portalul web www.alegericsm.ro, prin care se urmăreşte ca magistraţii care îşi vor exprima votul în toamna anului 2010 să aibă posibilitatea de a cunoaşte activitatea profesională şi proiectele candidaţilor la funcţia de membru CSM inclusiv prin participarea la discuţii virtuale, precum şi prin adresarea de întrebări candidaţilor.
-
COMENTARIU: Jocurile de societate ale "premierului" Ponta cu premierul Ungureanu
Main Story ieri, 21:04
Noul guvern a intrat deja "în pâine", dar personajul principal al unei zile în care evenimentele s-au succedat cu repeziciunea unor întâmplări premeditate a fost Victor Ponta cu al său discurs lung şi politicos la adresa lui Mihai R.Ungureanu. citeşte tot
-
Boc i-a predat lui Ungureanu mandatul de premier. Noul Guvern s-a reunit în şedinţă informală
Fostul premier Emil Boc a plecat de la Palatul Victoria după o discuţie de aproximativ 20 minute cu noul prim-ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, în care i-a predat acestuia mandatul de şef al Guvernului. citeşte tot





Ambasadorii SUA si ai Germaniei le-au dat o lectie buna UNOR judecatori !
Unde e acum judecatoarea sovietica, cea care se adresa presedintelui cu formula "dom prezident"?
Ea era toata ziua la TV sa ne spuna cum influenteaza lipsa banilor justitia !
Despre banii pe care UE ii da GRATUIT nu a spus nimic niciodata!
Credeam ca n-am sa mai vad vre-odata o pozitie de BUN SIMT referitoare la santajul magistratilor. FELICITARI CELOR DOI AMBASADORI care au dovedit, prin raspunsul dat, cunoasterea profunda a societatii romanesti. Magistratii nu pot fi rupti de ceilalti cetateni, de PIB-ul Romaniei, de criza care afecteaza economia si pe fiecare roman in parte, de productivitatea muncii... Profesorul, medicul, militarul, instalatorul...toti ar fi indreptatiti sa primeasca salarii mai mari.