Anchetă: Un şef de post din Botoşani a condus maşina Poliţiei fără permis, timp de şapte ani

Parchetul Tribunalului Botoşani a deschis o anchetă după ce şeful unui post de Poliţie din judeţ a condus, timp de şapte ani, maşina instituţiei, deşi nu avea permis de conducere şi a folosit o fotocopie a permisului soţiei, inserând fotografia şi datele sale.

3178 afișări
Imaginea articolului Anchetă: Un şef de post din Botoşani a condus maşina Poliţiei fără permis, timp de şapte ani

Anchetă: Un şef de post din Botoşani a condus maşina Poliţiei fără permis, timp de şapte ani (Imagine: Octav Ganea/ Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit Parchetului Tribunalului Botoşani, se fac cercetări întrucât, începând cu anul 2008, şeful de post din Gorbăneşti a condus autospeciala din dotare fără a avea permis de conducere.

Acesta s-a folosit de o copie xerox după permisul de conducere al soţiei, pe care a inserat fotografia şi datele sale personale, precum şi seria şi perioada de valabilitate ale unui alt permis valabil, aparţinând unei rude.

În acest caz s-a început urmărirea penală in rem cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în formă continuată, precizează sursa citată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici