Andronescu: Rezultatele la BACALAUREAT trebuie discutate cu echilibru. Să aşteptăm toate datele oficiale

Rezultatele la examenul de bacalaureat trebuie discutate cu echilibru, aşteptăm colectarea datelor oficiale şi apoi vom avea o viziune de ansamblu, a declarat, duminică, agenţiei MEDIAFAX, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

643 afișări
Imaginea articolului Andronescu: Rezultatele la BACALAUREAT trebuie discutate cu echilibru. Să aşteptăm toate datele oficiale

Ecaterina Andronescu (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

"Am primit doar rezultatele din 12 judeţe. Acum le analizăm. Aşteptăm toate rezultatele oficiale. Trebuie să dicutăm cu echilibru rezultatele din acest an", a precizat ministrul Educaţiei.

Potrivit datelor transmise de corespondenţii MEDIAFAX, în Bistriţa promovabilitatea a fost de 41,57 la sută, Vaslui - 48,16 la sută, Covasna - 32,42 la sută, Cluj - 54, 31 la sută, Iaşi - 56,06 la sută, Bistriţa - 41,57 la sută , Mehedinţi - aproximativ 70 la sută, Buzău - 50 la sută.

În 2011, promovabilitatea la bacalaureat a fost de 44,47% la nivel naţional, înaintea contestaţiilor.

Anul acesta ar putea fi puţin mai scăzută, cam 43-44 la sută, dar diferenţa rezidă din faptul că toate centrele de examen au camere video, în timp ce anul trecut aveau numai o parte din unităţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici