ASF: OUG privind plafonarea tarifelor RCA a fost publicată cu greşeli, Monitorul Oficial va corecta

Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF) anunţă că "dintr-o eroare materială" art.18 alin. 2 din OUG 54/2016 privind plafonarea tarifelor RCA face referire la art. 34 alin. 3, în loc de art.36, alin. 3, iar această eroare va fi corectată în Monitorul Oficial.

1493 afișări
Imaginea articolului ASF: OUG privind plafonarea tarifelor RCA a fost publicată cu greşeli, Monitorul Oficial va corecta

ASF: OUG privind plafonarea tarifelor RCA a fost publicată cu greşeli, Monitorul Oficial va corecta

"Prin coroborarea art. 18 alin. 2 cu art. 36 alin. 3 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 54/19.09.2016, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va stabili, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a OUG, tarifele de primă (maxime) pe categorii de vehicule ce urmează a se aplica de către societăţile de asigurare care practică RCA. Acestea vor fi adoptate, conform art. 4 alin. (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, prin Hotărâre de Guvern la propunerea ASF şi cu avizul Consiliului Concurenţei şi al Ministerului Finanţelor Publice", anunţă ASF pe site-ul său.

Totodată, la finalul comunicatului se menţionează că actul normativ emis de Guvern conţie erori.

"Dintr-o eroare materială, art.18 alin. 2 din OUG nr. 54/19.09.2016 face referire la art. 34 alin. 3, în loc de art.36, alin. 3. Această eroare va fi corectată în Monitorul Oficial", precizează ASF.
.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind plafonarea tarifelor RCA a fost publicată luni în Monitorul Oficial, urmând ca îngheţarea preţului primelor de asigurări obligatorii să fie dispusă pentru o perioadă de şase luni.

Actul normativ conţine şi alte prevederi, printre care faptul că un contract RCA poate fi încheiat şi pe o lună sau multiplul unei luni, că un contract poate fi suspendat la cererea asiguratului dacă are permisul suspendat sau vehiculul este imobilizat şi posibilitatea ca păgubitul să poată fi despăgubit de propriul asigurator, iar acesta să-şi recupereze ulterior banii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici