Asistenţii maternali, asistenţii vârstnicilor şi îngrijitorii la domiciliu pot cumula pensia cu venitul de la stat

  • Asistenţii maternali, asistenţii persoanelor vârstnice şi îngrijitorii la domiciliu vor putea cumula pensia cu venitul de la stat,
  • Această categorie a fost introdusă în primă lectură, în proiectul de lege privind interzicerea cumulului dintre pensie şi salariu.
  • Proiectul de lege privind interzicerea cumulului dintre pensie şi salariu la stat a fost citit în primă lectură în şedinţa de Guvern de miercuri.
3729 afișări
Imaginea articolului Asistenţii maternali, asistenţii vârstnicilor şi îngrijitorii la domiciliu pot cumula pensia cu venitul de la stat

Asistenţii maternali,asistenţii vârstnicilor şi îngrijitorii la domiciliu pot cumula pensia cu venit

Întrebată, miercuri, în conferinţa de presă organizată după şedinţa de Guvern, despre excepţiile de la regula privind interzicerea cumulului dintre pensie şi salariul, Raluca Turcan, ministru al Muncii, a spus că e vorba mai degrabă de o formă de venit, nu de o categorie socio-profesională, cum sunt, de exemplu, dascălii, care pot fi plătiţi la oră.

Nu e vorba de o categorie socio-profesională, ci de o formă de venit. Vorbim despre venituri din plata cu ora, aşa cum vorbim şi de venituri din drepturi de autor şi conexe, în baza legii 8/1996. De asemenea, vorbim de venituri pe care le încasează şi asistenţii maternali sau asistenţii persoanelor vârstnice sau îngrijitorii la domiciliu, o categorie pe care am introdus-o astăzi în primă lectură în acest proiect le lege”, a spus Raluca Turcan.

Întrebată, în continuare, câte persoane fac parte din această excepţie de la regulă, respectiv câte persoane pot cumula în continuare în continuare pensie şi un venit de la stat, ministrul Muncii a spus că, din categoria asistenţilor este vorba de circa 1.000 de persoane.

„Numărul este nesemnificativ şi vorbim, să spunem, de un număr mai mare pe partea de plată cu ora, sistem folosit în sistemul de educaţie şi de asemenea, pe partea de asistenţă maternală şi îngrijire la domiciliu, unde practic persoanele sunt alături de persoanele pe care le asistă şi cred că am avea, în total, aproximativ 1.000 de persoane”, a răspuns Turcan.

Proiectul de lege privind interzicerea cumulului dintre pensie şi salariu la stat a fost citit în primă lectură în şedinţa de Guvern de miercuri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici