Asociaţii: Bacteria E.coli nu poate ajunge în castraveţii bio. Produsele vegetale sunt sterile

Mai multe asociaţii susţin că agricultura ecologică şi produsele "bio" protejează şi nu contaminează consumatorii cu E.coli, bacteria neputând fi prezentă în astfel de produse întrucât folosirea fecalelor umane, în care se găseşte bacteria, este interzisă la îngrăşarea solului.

277 afișări
Imaginea articolului Asociaţii: Bacteria E.coli nu poate ajunge în castraveţii bio. Produsele vegetale sunt sterile

Asociaţii: Bacteria E.coli nu poate ajunge în castraveţii bio. Produsele vegetale sunt sterile (Imagine: Shutterstock/Mediafax Foto)

Asociaţia Interprofesională Bio, Asociaţia Operatorilor din Agricultura Ecologica Bio România şi Centrul Naţional de Teste Comparative arată, vineri, într-un comunicat de presă, că ar trebui supuse unor controale mai stricte din partea autorităţilor statului produsele alimentare ecologice, produsele convenţionale şi cele modificate genetic atât din producţia internă, cât şi cele provenite din importul intracomunitar şi din ţări terţe.

"Agricultura ecologică şi adevăratele produse «bio» protejează şi nu contaminează consumatorii cu E.coli. Toate produsele de origine vegetală, spre deosebire de produsele de origine animală, sunt sterile în interior. Este cunoscut faptul că bacteria Escherichia coli tulpina enterohemoragică (EHEC), ce provoacă diaree puternică şi hemoragii intestinale şi uneori chiar moartea la om, nu se poate afla decât accidental pe suprafaţa acestora, şi nu în interiorul acestora. O simplă spălare sub un jet de apă le îndepărtează definitiv", au precizat reprezentanţii asociaţiilor.

Specialiştii confirmă că bacteria se găseşte preponderent în fecalele oamenilor şi în bălegarul provenit de la bovine, dar acestea nu pot ajunge pe castraveţii bio pentru că în agricultura ecologică nu se admit la certificare şi sunt strict interzise folosirea fecalelor umane la îngrăşarea solului şi folosirea gunoiului de grajd incomplet fermentat, adică cel ce nu a trecut prin faza de auto-sterilizare, ce implică distrugerea tuturor bacteriilor, atunci când bălegarul ajunge la temperatura de peste 60 de grade C, au mai spus reprezentanţii asociaţiilor.

Alte argumente aduse de specialiştii în produse bio se referă la faptul că sistemul agriculturii ecologice este inspectat şi certificat de către firme autorizate de Ministerul Agriculturii pentru verificarea respectării legislaţiei în domeniu şi că un principiu fundamental al agriculturii ecologice este trasabilitatea. Astfel, dacă există o problemă la un lot de produse ecologice certificate se pot identifica producătorii pe filiera de produs până la sămânţă, datorită certificatelor ecologice ce însoţesc fiecare livrare de marfă.

"Dacă produsul importat, în cazul de faţă castraveţii, ar fi provenit din agricultura ecologică, importatorul era obligat să prezinte un certificat specific produselor alimentare ecologice, prin care se stabilea cu certitudine originea şi modalitatea de cultivare. Oricum, bacteria EHEC se află inevitabil şi în mod accidental pe multe din legumele consumate de populaţia întregii planete, şi numai în Germania. De exemplu, Institutul Robert Koch a raportat în anul 2001 un număr de 800 - 1.200 de îmbolnăviri cu E.coli în rândul populaţiei", se mai arată în comunicat.

Specialiştii atrag atenţia că, indiferent de ce natură sunt alimentele, regulile de igienă trebuie respectate cu stricteţe.

Autorităţile de sănătate publică şi reţeaua de boli infecţioase supravegheză cazurile de boli diareice acute cu urme de sânge, chiar dacă în România nu a fost înregistrat niciun caz de infecţie cu E.coli de tipul celei din Germania, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX consilierul ministrului Sănătăţii Geza Molnar.

"În România nu au fost semnalate cazuri de E.coli O104 de tipul celor din Germania. Nu există produse alimentare vegetale importate în această perioadă, nici din Germania şi nici alte ţări implicabile.Toate autorităţile de sănătate publică şi reţeaua de boli infecţioase au fost atenţionate, astfel că orice caz de boală diareică acută cu urme de sânge se investighează sub aspectul unei posibile relaţii cu Germania şi nu numai", a spus Geza Molnar, consilierul ministrului Sănătăţii.

Potrivit specialistului, calea de transmitere în cazul bolii diareice este fecal-orală.

El a precizat că Escherichia coli, bacilul coli, este prezent peste tot, şi în mediu, şi în intestinul animalelor şi al oamenilor.

Ultimele buletine pe sistemul de alertă europeană arată clar că nu s-a găsit dovada că ar fi vorba despre castraveţii dintr-o ţară, deşi pe respectivele alimente care se consumă în formă crudă s-au găsit E.coli enterohemoragic din care face parte şi O104, a mai spus consilierul.

"Cercetările sunt în curs. Ceea ce este îngrijorător este faptul că acest episod durează deja de o lună, prea puţin probabil ca să fie vorba de un singur produs vegetal importat, pentru că într-o lună nu toată lumea se înghesuie pe un aliment. Al doilea fapt este că boala este preponderent întâlnită la femei adulte, peste 80 la sută având peste 18-20 de ani. Oricum, dovezile clare şi demonstrabile nu se pot produce de la o zi la alta", a adăugat medicul.

Comisia Europeană a anunţat miercuri seara că a anulat avertizarea lansată împotriva castraveţilor bio spanioli, suspectaţi că au provocat o contaminare potenţial mortală cu bacteria E.coli.

Tulpina bacteriei responsabile de epidemia care a provocat deja 18 morţi în Europa, dintre care majoritatea în Germania, este "deja cunoscută" la om, a anunţat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), în timp ce alţi cercetători au afirmat contrariul, relatează AFP.

"Tulpina care a fost identificată în Germania este destul de rară, dar cunoscută la om", a declarat o purtătoare de cuvânt a OMS, Fadela Chaib, în cadrul unei întâlniri cu presa.

Dar faptul că tulpina a fost identificată într-o epidemie constituie în schimb "o premieră", a declarat ea. "Această tulpină a fost deja identificată în cazuri umane, dar nu în epidemii", a insistat ea.

Douăsprezece ţări au anunţat cazuri de contaminare cu bacteria e.coli enterohemoragică, a cărei origine rămâne necunoscută, potrivit OMS.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici