August, luna cu încasări vamale record: la bugetul statului au intrat peste 900 de milioane de lei

Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV) a informat, joi, că luna august a fost una de încasări record, cu cele mai mari sume încasate din 2007 până în prezent, fiind atrasă la bugetul statului suma de 954.103.959 de lei.

205 afișări
Imaginea articolului August, luna cu încasări vamale record: la bugetul statului au intrat peste 900 de milioane de lei

August, luna cu încasări vamale record: la bugetul statului au intrat peste 900 de milioane de lei (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

Totodată, în perioada mai-august 2012 a fost încasată la bugetul statului o sumă cu 704.891.844 lei mai mare decât în perioada similară a anului 2011.

"Luna august 2012 este luna cu cele mai mari sume încasate din 2007 până în prezent de Autoritatea Naţională a Vămilor, fiind atrasă la bugetul statului suma de 954.103.959 lei, reprezentând o creştere de 10,6 la sută comparativ cu luna august 2011, planul de încasări fiind depăşit cu aproximativ trei la sută în această lună", precizează ANV.

"Aceste sume reprezintă încasările în vamă, cuprinzând taxele vamale, TVA, accize, amenzi şi sume de bani confiscate, inclusiv contravaloarea bunurilor confiscate, precum şi sume rezultate din activitatea de executare silită", subliniază ANV.

În perioada următoare, afirmă Autoritatea Naţională a Vămilor, se vor intensifica acţiunile de combatere a evaziunii fiscale şi a fraudelor vamale, acţionând cu fermitate în lupta împotriva corupţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici