Avertizarea de inundaţii, prelungită pentru râuri din sudul şi vestul ţării

Avertizarea cod portocaliu şi galben de inundaţii a fost prelungită, marţi, pentru încă o zi, pentru mai multe râuri din sudul şi vestul ţării, informează Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

126 afișări
Imaginea articolului Avertizarea de inundaţii, prelungită pentru râuri din sudul şi vestul ţării

Avertizarea de inundaţii, prelungită pentru râuri din sudul şi vestul ţării (Imagine: INHGA)

Instituţia a anunţat, marţi după-amiază, că atât codul galben, cât şi cel portocaliu au fost prelungite până miercuri după-amiază.

Astfel, hidrologii au decis să menţină sub avertizare cod portocaliu mai multe secţiuni ale unor râuri mici din sudul ţării - Vârtoapele, Neajlov, Sabar, Glavacioc - dar şi pe un sector al Argeşului, în zona Budeşti.

Extinderea avertizării cod portocalui presupune ca autorităţile judeţene din Teleorman, Giurgiu şi Călăraşi să rămână în alertă pentru încă o zi, nivelurile acestor râuri depăşind cotele de inundaţie.

Hidrologii estimează că există încă pericole de inundaţii pe sectorul Vadu Lat-Călugareni al Neajlovului, pe sectorul Poienari-Vidra al Sabarului, pe întreagul curs al râului Glavacioc, dar şi pe mai mulţi afluenţi ai Argeşului, în sectoarele acestora de pe teritoriul judeţului Giurgiu.

Codul galben rămâne în vigoare pe anumite secţiuni ale râurilor din sud, dar şi pe zone ale cursurilor de apă din vestul ţării.

"Se menţine cod galben pe cursurile inferioare ale râurilor Crasna (judeţul Satu Mare), Crişul Alb (judeţul Arad), Timiş (judeţul Timiş), Bârzava (judeţul Timiş), pe Bega Veche (judeţul Timiş), pe Desnăţui (judeţul Dolj), pe râul Teleorman (judeţul Teleorman) şi pe Dâmboviţa, în zona Dragomireşti din judeţul Giurgiu", se precizează în avertizarea INHGA de marţi.

Hidrologii au instituit sâmbătă codul portocaliu de inundaţii, pe mai multe râuri, acesta fiind prelungit ulterior. Avertizarea cod galben de inundaţii a fost emisă vineri, pentru mai multe râuri din vestul şi sud-vestul ţării, şi aceasta fiind prelungită de hidrologi.

Vezi aici prognoza meteo pentru perioada următoare

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici