Avocat: S-a pus în mişcare acţiunea penală, probabil urmează propunerea de arestare a Elenei Udrea

Avocatul Marius Striblea a declarat marţi, la ieşirea de la DNA, că procurorii au pus în mişcare acţiunea penală în cazul Elenei Udrea, în dosarul "Gala Bute", şi că probabil urmează să ceară instanţei arestarea preventivă a acesteia sau să propună luarea altor măsuri procedurale.

1024 afișări
Imaginea articolului Avocat: S-a pus în mişcare acţiunea penală, probabil urmează propunerea de arestare a Elenei Udrea

Marius Striblea (Imagine: Andreea Alexandru/ Mediafax Foto)

Marius Striblea a spus că Elena Udrea a dat la Direcţia Naţională Anticorupţie o declaraţie amănunţită, referitoare la noile acuzaţii care i se aduc în dosarul "Gala Bute", iar procurorii au pus în mişcare acţiunea penală pe numele acesteia.

Avocatul a precizat că aceasta este etapa premergătoare formulării unei propuneri de arestare preventivă sau de luare a unor măsuri procedurale, ceea ce înseamnă că procurorii DNA urmează să ceară curând instanţei supreme arestarea preventivă a clientei sale.

Striblea a mai arătat că, în opinia sa, procedura de votare de luni din Camera Deputaţilor, când au fost avizate noile cereri ale DNA de urmărire penală şi arestare preventivă a Elenei Udrea, a fost viciată, în sensul neîntrunirii cvorumului necesar conform legii. Avocatul a arătat că apărarea Elenei Udrea va spune şi judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aceste aspecte şi a precizat că are pregătite o serie de proceduri parlamentare, pe care nu a dorit însă să le divulge.

Întrebat dacă Elena Udrea va face în continuare vreun denunţ, avocatul a precizat că aceasta nu va depune niciun denunţ.

Întrebat cine a dat declaraţii împotriva Elenei Udrea, avocatul nu a dorit să precizeze, dar a menţionat că acuzaţiile aduse fostului ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului sunt bazate doar pe denunţuri.

Elena Udrea a declarat marţi, la ieşirea de la DNA, că "toţi cei care sunt prinşi că au luat şpagă, este suficient că au dat-o mai departe şi sunt bine mersi", singurul care a rămas în arest fiind Rudel Obreja.

"Tehnica asta a denunţului, că recunosc şi spun că am dat mai departe, îi face scăpaţi. Singurul care a rămas în arest este Rudel Obreja, în rest toată lumea e bine merci", a spus deputatul Elena Udrea, după ce a fost audiată la Direcţia Naţională Anticorupţie şi i-au fost aduse la cunoştinţă noile acuzaţii în dosarul "Gala Bute".

Întrebată dacă va face şi ea denunţuri, Elena Udrea a spus că nu va face acest lucru. Udrea a precizat însă că îşi menţine acuzaţiile faţă de şeful interimar al SRI, Florian Coldea, spunând: "Faţă de dânsul voi face denunţuri până le va lua cineva în serios".

Întrebată dacă procurorii vor cere din nou arestarea ei preventivă, pentru noile acuzaţii din dosarul "Gala Bute", Elena Udrea a răspuns "Da, probabil că o vor formula".

De asemenea, întrebată dacă face denunţ împotriva fostului său soţ, Dorin Cocoş, în contextul în care el ar fi denunţat-o, Udrea a spus: "Dacă asta l-a ajutat să fie liber, eu îi doresc să fie sănătos".

Elena Udrea a stat aproximativ cinci ore la DNA, unde a fost audiată în dosarul "Gala Bute", după ce Camera Deputaţilor a avizat ultimele cereri ale procurorilor de urmărire penală şi arestare preventivă a deputatului PMP.

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea a stat în Arestul Poliţiei Capitalei din seara zilei de 10 februarie, când a fost reţinută de procurorii DNA, în ziua următoare ea fiind arestată prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul "Microsoft". În 17 februarie, Elena Udrea a fost scoasă din arest şi plasată în arest la domiciliu, în urma deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a judecat contestaţia deputatului PMP.

Potrivit deciziei, Udrea nu are voie să vorbească cu Dorin Cocoş, Dinu Pescariu şi cu Ana Maria Topoliceanu sau membri ai familiilor acestora, în mod direct sau indirect, şi nici să divulge sau să redea în presă sau pe reţelele sociale informaţii din cauza penală.

Camera Deputaţilor a avizat, în 9 februarie, urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a Elenei Udrea atât în dosarul "Microsoft", cât şi în dosarul Gala Bute.

În dosarul Gala Bute, Camera Deputaţilor a încuviinţat, în 9 februarie, urmărirea penală şi arestarea preventivă a Elenei Udrea pentru abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi luare de mită.

Ulterior, DNA a apreciat că, în această cauză, au apărut noi elemente şi au cerut noi avize de urmărire penală şi arestare preventivă, care au fost aprobate luni de Camera Deputaţilor.

Potrivit DNA, una dintre faptele de luare de mită are legătură cu finanţarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company SA cu UAT Cavnic şi UAT Borsec.

Procurorii susţin că, în 2010, Elena Udrea ar fi primit, indirect, pentru sine şi pentru altul, mai multe foloase materiale de la reprezentanţii SC Termogaz Company SA, pentru a aproba finanţarea la timp a contractelor de lucrări încheiate de această societate cu mai multe unităţi administrativ-teritoriale în cadrul programului "Schi pentru România".

O a doua faptă de luare de mită ar avea legătură, potrivit procurorilor, cu plăţile efectuate de Compania Naţională de Investiţii (CNI) către SC Consmin SA.

Procurorii susţin că, în perioada 2010 - 2011, Elena Udrea, împreună cu Ana Maria Topoliceanu, directorul Companiei Naţionale de Investiţii la data faptelor şi suspectă în această cauză, ar fi primit aproximativ 300.000 de lei de la administratorul SC Consmin SA, pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menţionată în baza contractelor încheiate cu CNI.

O a treia faptă de luare de mită vizează finanţarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company şi SC Kranz Eurocenter SRL cu UAT Lupeni şi UAT Petroşani.

Procurorii susţin că, în 2011, Elena Udrea ar fi cerut şi primit de la inculpatul Adrian Gardean, pentru sine şi pentru altul, foloase materiale în valoare de 10 la sută din plăţile efectuate de MDRT pentru contractele de lucrări încheiate de SC Termogaz Company SA şi SC Kranz Eurocenter SRL, în schimbul garanţiei că finanţările vor fi aprobate la timp.

În dosarul "Gala Bute" sunt arestaţi preventiv fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja şi primarul municipiului hunedorean Lupeni, Cornel Resmeriţă. Fostul consilier al Elenei Udrea Ştefan Lungu şi fostul secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheoghe Nastasia sunt cercetaţi în arest la domiciliu.

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton este suspectat şi el în acest dosar, pentru că ar fi determinat reprezentanţii a zece companii de stat, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz, să sponsorizeze ilegal, cu suma totală de peste 1,7 milioane de lei, organizarea Galei Bute de către firma lui Rudel Obreja.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut aviz de la Senat pentru urmărirea penală a lui Ion Ariton. Senatul au aprobat, în 12 februarie, solicitarea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul senatorului PSD Ion Ariton.

În acelaşi dosar este arestat preventiv, din 8 februarie, şi Tudor Breazu, administratorul moşiei de la Nana a Elenei Udrea.

De asemenea, potrivit unor documente ale DNA obţinut de MEDIAFAX, Ana Maria Topoliceanu, fosta şefă a Companiei Naţionale de Investiţii, este urmărită penal pentru luare de mită, în dosarul Gala Bute.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici