Bacău: Bărbat reţinut după ce a furat peste 4.000 de lei de la o operatoare dintr-un cazinou

Un bărbat de 34 de ani din Galaţi a fost reţinut, joi, după ce a furat de la o operatoare dintr-un cazinou din municipiul Bacău o borsetă cu peste 4.000 de lei, bani proveniţi din încasări, după care a fugit, el fiind însă prins de agenţii firmei de pază, alertaţi de femeie.

77 afișări
Imaginea articolului Bacău: Bărbat reţinut după ce a furat peste 4.000 de lei de la o operatoare dintr-un cazinou

Bacău: Bărbat reţinut după ce a furat peste 4.000 de lei de la o operatoare dintr-un cazinou (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit primelor cercetări desfăşurate de către poliţiştii din Bacău, un bărbat de 34 de ani, din judeţul Galaţi, i-a smuls unei operatoare dintr-un cazinou situat în zona Tic-Tac din municipiul Bacău borseta cu banii din încasări, după ce, în prealabil, a jucat la aparatele electronice din sala de jocuri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Apoi, bărbatul a părăsit în fugă cazinoul, cu borseta cu bani, în timp ce angajata jefuită a apăsat butonul de panică.

"Un echipaj al firmei de pază a început urmărirea bărbatului, care a fost prins şi imobilizat. Asupra sa a fost găsită borseta sustrasă, în care se aflau documentele personale ale tânărului, precum şi suma de 4.092 de lei", a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bacău, Narcisa Butnaru.

Poliţiştii l-au reţinut pentru 24 de ore pe bărbatul din Galaţi, sub acuzaţia de tâlhărie, el urmând a fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău în vederea unei propuneri de arestare preventivă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici