- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Bancomat furat din Spitalul Panduri din Bucureşti - VIDEO
Un bancomat a fost furat, sâmbătă dimineaţă, din Spitalul Panduri din Bucureşti, de către cinci persoane mascate care sunt date în urmărire pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, cinci persoane care purtau cagule negre pe faţă au intrat, în jurul orei 3.40, în incinta Spitalului Panduri imobilizând două persoane, pe care le-au legat de mâini şi de picioare cu bandă adezivă, femeia fiind legată cu bandă adezivă şi la gură.
"Cele două persoane imobilizate erau fochistul spitalului şi angajatul firmei de pază care este o femeie, în cazul acesteia fiind folosită banda adezivă şi pentru gură", a mai spus Ciocan.
Foschistul se află internat la Spitalul Universitar de Urgenţă cu traumatism toracic minor şi hematom renal, a declarat pentru MEDIAFAX Raluca Stănescu, managerul spitalului.
"Este stabil, dar rămâne internat întrucât a fost traumatizat de eveniment", a precizat managerul.
Raluca Stănescu a mai spus că bancomatul este montat în holul principal al spitalului şi că deserveşte angajaţii, dar şi pacienţii şi că niciodată până acum nu a existat vreun incident legat de acest ATM.
Cele cinci persoane au reuşit să disloce bancomatul care era fixat în pardoseală, pe care l-au dus apoi în interiorul unei "dubiţe", cu care cele cinci persoane au plecat.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, a precizat că automobilul cu care a fost transportat bancomatul a fost găsit în apropierea Capitalei, la fel şi bancomatul, şi a precizat că acesta a fost secţionat în partea din spate, însă casele de bani nu au fost atinse, banii nefiind furaţi.
"Deşi bancomatul a fost secţionat în partea din spate, casele de bani nu au fost atinse şi putem spune că banii au rămas în interior", a mai spus Christian Ciocan.
Potrivit purtătorului de cuvânt, starea celor doi angajaţi ai spitalului imobilizaţi de agresori este bună, în prezent cele cinci persoane mascate fiind date în urmărire pentru săvârşirea infracţiiunii de tâlhărie.
De asemenea, Ciocan a spus este în curs de desfăşurare o anchetă, bancomatul din incinta spitalului fiind supravegheat video.
-
ANALIZĂ - Bogaţii din sudul Europei îşi mută averea în nord: Am muncit toată viaţa. Nu pot să risc ca banii mei să devină drahme
Economic astăzi, 12:26
Locuitorii bogaţi din sudul Europei îşi transferă economiile către bănci din Luxemburg, Elveţia şi ţările nordice, îngrijoraţi de perspectiva ieşirii Greciei din zona euro şi de situaţia sectorului bancar din Spania şi Portugalia, potrivit unei analize Reuters. citeşte tot
-
Vosganian critică Guvernul pentru Ordonanţa de Urgenţă privind primăriile. Ponta: Vosganian nu ştie ce a decis Curtea Constituţională
Politic astăzi, 12:21
Liberalul Varujan Vosganian susţine, pe blog, că Guvernul ar fi trebuit să numere până la zece înainte de a emite OUG prin care a retras bani de la primării, act declarat neconstituţional, iar premierul Victor Ponta răspunde că fostul ministru PNL nu ştie ce a decis CC, ci a citit doar în ziare. citeşte tot





toata stima pt. agentii care isi pericliteaza viata si iau o leafa nedemna de un ofiter roman. interlopii sunt inarmati pana in dinti si protejati de clanuri organizate ca la carte. marii mafioti vanghelie-patriciu-vantu -tiriac si-au intins tentaculele asupra intregii vieti romanesti. singura cale este cea exprimata de basescu: guvern exclusiv pdl+patrioti, vizionari, intreprinzatori din alte partide care sa poata confisca toate averile marilor jefuitori si lichidarea rapida a structurilor mafiote romanesti.
nu este opera lui vanghelie , este rezultatul subfinantarii de la revolutie pana in prezent a politiei , serviciilor secrete , jandarmeriei.
dar asta este doar inceputul daca se va continua cu ignorarea de catre guvernanti a problemelor grave semnalate de politisti.
de cand almanahe a pus militienii sa-i ocroteasca interlopii si serviciul secret de informatii sa spioneze pdl si rudele membrilor lor, interlopii sparg banci, case de schimb, bancomate, fura ca-n codru si ca pe vremea lui ilici-blestematul. vanghelie a schimbat 3 ministri de interne pana a gasit pramatia asta care apara hotii si loveste in elita politica pdl. nici un mafiot nu mai e prins in romania, iar borfasii fac legea in tara. mafia psd are nevoie de bani si sparge bancomate