Băsescu: MAI să îşi ridice nivelul de vigilenţă, în contextul regional; deţine date de interes

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la bilanţul MAI, că primul mesaj pe care doreşte să îl transmită, în contextul regional, este că structurile MAI trebuie să îşi ridice nivelul de vigilenţă, pentru că deţine date de interes pentru alte ţări, mai ale pentru cele "mai puţin prietene".

206 afișări
Imaginea articolului Băsescu: MAI să îşi ridice nivelul de vigilenţă, în contextul regional; deţine date de interes

Băsescu: MAI să îşi ridice nivelul de vigilenţă, în contextul regional; deţine date de interes (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Preşedintele a arătat că acest minister are în mod categoric un bilanţ pozitiv al anului 2013, deşi nu a fost un an la fel de dificil ca 2009, 2010, 2011, dar în niciun caz nu a fost un an uşor.

Şeful statului a apreciat că lucrurile "par a se complica acum, pentru că MAI nu este un minister oarecare şi rămâne ancorat în realităţile regionale, fiind prima structură de securitate care trebuie să reacţioneze vizibil când sunt probleme de securitate naţională".

"Evoluţiile regionale ne arată că în acest moment, fie că vorbim de Poliţia de frontieră, de structutile de informaţii ale ministerului, fie că vorbim de Poliţie, aceste evoluţii ne arată că structurile MAI trebuie să îşi ridice nivelul de vigilenţă de la cel obişnuit către puţin mai sus", a arătat Traian Băsescu.

Băsescu a spus că, dacă privim la mica istorie a "defecţiunilor din strucuturile de securitate", cele mai recente sunt din ţările baltice şi Germania, el adăugând că "penetrarea structurilor de securitate s-a făcut prin Ministerul de Interne, şi nu prin Ministerul Apărării".

"Datorită situaţiei regionale, primul semnal pe care vreau să vi-l trag, pentru 2014, este creşterea nivelului de vigilenţă, de securitate şi de protecţie, pentru că datele pe care le deţine acest minister sunt date de interes pentru orice stat, mai ales pentru cele mai puţin prietene", a mai declarat Traian Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici