Băsescu: Suntem puţin credibili din cauza numirilor la deconcentrate şi la CA-uri pentru apropiaţi

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la întâlnirea cu Guvernul şi cu parlamentarii puterii, că "suntem puţin credibili în momentul de faţă (...) după numirile la deconcentrate şi acordările de Consilii de administraţie la apropiaţi".

22 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Suntem puţin credibili din cauza numirilor la deconcentrate şi la CA-uri pentru apropiaţi

Băsescu: Suntem puţin credibili din cauza numirilor la deconcentrate şi la CA-uri pentru apropiaţi (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Băsescu le-a spus reprezentanţilor puterii, potrivit unei înregistrări difuzate de Antena 3, că dacă nu vor scoate ţara din criză şi vor continua acţiunile clientelare, atunci vor fi compromişi politic pentru totdeauna.

El s-a referit şi la problema cheltuielilor sociale. "37% din cheltuielile bugetului de stat sunt cheltuieli sociale, în care intră - dau toate năzbâtiile din program care s-au inventat în perioada de veselie parlamentară - pamperşi pentru copii şi toate năzbâtiile care au făcut din bugetul României un buget de asistenţă. Pot să spun cu oarecare demnitate că dacă vrei să faci un copil trebuie să ştii ce e aia, trebuie să-i poţi cumpăra pamperşi. Vreau să înţelegem că am mers prea departe. Nicio ţară nu-şi poate permite să cumpere pamperşi cum îşi permite România", a spus Băsescu.

Potrivit înregistrării difuzate de Antena 3, şeful statului a criticat modul în care au fost făcute numiri în conducerile instituţiilor deconcentrate şi în Consiile de administraţie.

"Suntem puţin credibili în momentul de faţă datorită erorilor din ultimele luni, după numirile la deconcentrate şi acordările de Consilii de administraţie la apropiaţi", a spus Băsescu.

El a făcut un apel la reprezentanţii puterii pentru rezolvarea acestor probleme.

Traian Băsescu s-a întâlnit cu grupurile parlamentare ale PDL, UDMR, independenţi şi minorităţi, împreună cu prim-ministrul Emil Boc, ministrul Finanţelor Sebastian Vlădescu şi alţi miniştri, pentru a explica acordul cu FMI, BM şi CE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici