Bihor: Percheziţii la şase firme şi la locuinţele a şapte persoane, într-un caz de evaziune fiscală

Peste 30 de poliţişti bihoreni fac, marţi, percheziţii în municipiul Oradea şi în localităţile Haieu şi Sântandrei, la sediile a şase firme şi la locuinţele a şapte persoane suspectate de evaziune fiscală cu un prejudiciu de şase milioane de lei şi 600.000 de euro.

145 afișări
Imaginea articolului Bihor: Percheziţii la şase firme şi la locuinţele a şapte persoane, într-un caz de evaziune fiscală

Bihor: Percheziţii la şase firme şi la locuinţele a şapte persoane, într-un caz de evaziune fiscală (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Judeţene Bihor, la acţiune participă peste 30 de agenţi şi ofiţeri de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, precum şi inspectori antifraudă de la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Percheziţiile se desfăşoară la sediile a şase societăţi comerciale şi la locuinţele a şapte persoane.

"Facturile emise de acestea s-ar fi folosit de către diverşi beneficiari în scopul obţinerii unor fonduri de finanţare pentru diverse lucrări publice”, se arată în comunicatul citat.

De altfel, "la instrumentarea cauzei şi la stabilirea prejudiciilor aduse bugetului de stat a stat la bază actul de sesizare recepţionat la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea”, mai precizează sursa citată.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat în acest caz este estimat de autorităţile fiscale şi judiciare la peste 6,1 milioane de lei şi 600.000 de euro.

Surse judiciare au declarat că persoanele şi firmele vizate de percheziţii activează în domeniul construcţiilor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici