Boc despre anul şcolar: Nu ne mai putem fura căciula, elevii şi profesorii au plătit pentru fraude

Anul şcolar precedent a fost unul al onestităţii, iar noul an şcolar a adus o importantă schimbare de mentalitate deoarece "nu ne putem fura căciula la nesfârşit", la bacalaureat fiind aplicate măsuri ferme contra fraudelor, în urma cãrora elevi sau profesori au plătit, afirmã premierul Emil Boc.

478 afișări
Imaginea articolului Boc despre anul şcolar: Nu ne mai putem fura căciula, elevii şi profesorii au plătit pentru fraude

Emil Boc (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)

Într-un mesaj transmis cu ocazia noului an şcolar, şeful Guvernului afirmă că modelul educaţiei româneşti vizează cu adevărat calitatea, nu cantitatea, iar şcoala românească nu va mai fi pentru copii "doar" un furnizor de diplome, ci de programe de formare, cu profesori bine pregătiţi şi atent selecţionaţi.

"Generaţii întregi au crescut cu vechea vorbă românească: Ai carte, ai parte! Corectaţi-mă dacă greşesc, dar personal nu cred că există părinte pe lumea asta care să nu-şi îndemne copilul spre învăţătură. Au făcut-o părinţii noştri cu noi, o vom face şi noi la rândul nostru cu copiii noştri, întrucât cartea este cea care ne apropie de valori şi ne asigură un viitor. Mai multă carte înseamnă totodată garanţia resurselor nelimitate pentru o întreagă naţiune", afirmã premierul.

El susţine că este pentru prima dată când şcoala românească nu mai este abordată ca proiect cu termen de finalizare de pe o zi pe alta, ci are un proiect pe termen lung care va ajuta la formarea solidă a copiilor.

"Pentru asta trebuie să fim oneşti în iniţiativa noastră. Anul şcolar precedent a fost anul onestităţii şcolii româneşti. Mă bucur, în acelaşi timp, că noul an şcolar a adus o importantă schimbare de mentalitate şi context. Nu ne putem fura căciula la nesfârşit! Am văzut deja că examenul de bacalaureat a devenit unul cu adevărat reprezentativ, şi-a redobândit statutul de examen de maturitate. Au fost aplicate măsuri ferme de evitare a fraudelor, iar cei care au încălcat regulile, elevi sau profesori, au plătit. Şi examenul pentru titularizarea cadrelor didactice s-a desfăşurat sub aceleşi auspicii", spune Boc.

El arată că, la început de an şcolar, peste 80% dintre profesori sunt titulari, poate cel mai mare procent de până în prezent.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici