- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Boc, în mijlocul sindicaliştilor care pichetează sediul Guvernului
Premierul Emil Boc a venit în Piaţa Victoriei, printre sindicaliştii "Cartel Alfa", care pichetează sediul Guvernului, pentru a-i invita la discuţii şi pentru a le promite soluţii pentru rezolvarea problemelor.
Boc, în mijlocul sindicaliştilor care pichetează sediul Guvernului (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
El le-a cerut să susţină adoptarea de către Parlament a legii pensiilor, explicându-le că pensiile mici nu vor fi reduse şi că fără o reformă a sistemului care să ducă la eliminarea pensiilor şi a salariilor de lux statul nu va mai putea plăti pe termen mediu celelalte categorii de venituri.
"Dăm după cât se munceşte, dar să nu ajungem să nu mai putem plăti salariile şi pensiile, să nu ajungem în situaţia Greciei. În ţara asta sunt şi privaţi care ne susţin pe noi şi este nevoie de o lege corectă pentru toţi. Oameni buni, trebuie să plătim salariile şi pensiile şi pe termen lung, iar egalizarea vârstei de pensionare ajunge până în anul 2030. Dacă dumneavoastră daţi semnalul că nu susţineţi legea pensiilor, cei de la Parlament atât aşteaptă", a spus Emil Boc.
Premierul le-a explicat că cererea unora dintre sindicalişti conform cărora statul să ia bani de la cei bogaţi şi să dea săracilor nu poate fi acceptată, deoarece oamenii de afaceri corecţi trebuie lăsaţi în pace, iar cei incorecţi trebuie să răspundă în justiţie.

El a arătat că este de acord să discute cu sindicatele şi le-a cerut să formeze o echipă de negociere cu care să vină la cabinetul său.
Ofiţerii SPP, care l-au însoţit pe premier în mijlocul sindicaliştilor, au dorit la un moment dat să deschidă umbrele pentru a-l feri de bulgări aruncaţi de unele persoane.
Aproximativ 200 de sindicalişti de la Confederaţia "Cartel Alfa" pichetează, vineri, sediul Guvernului, nemulţumiţi de incoerenţa Legii salarizării unitare în sistemul bugetar, nemajorarea salariului minim, dar şi de modul în care a fost elaborat proiectul Legii pensiilor.
Acţiunea de protest se desfăşoară între orele 10.30 şi 12.30, la pichet participând sindicalişti atât din sectorul bugetar, cât şi din cel economic, din Bucureşti şi judeţul Ilfov.
Sindicaliştii cer creşterea salariului minim pe economie garantat în plată la cel puţin 705 lei şi îmbunătăţirea proiectului de Lege a pensiilor.
Sindicaliştii de la "Carte Alfa" au anunţat, la începutul săptămânii, că de miercuri încep pichetările în teritoriu, nemulţumiţi de proiectul Legii pensiilor şi de Legea salarizării unitare, urmând ca în ziua votului Legii pensiilor din Camera Deputaţilor să organizeze un miting în Capitală, la care vor participa 10.000 de oameni
-
Ponta şi Antonescu se contrazic în privinţa întâlnirii USL cu Ungureanu
Politic ieri, 22:55
Co-preşedinţii USL Crin Antonescu şi Victor Ponta s-au contrazis, luni, într-o conferinţă de presă, pe subiectul întâlnirii Uniunii cu premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, social-democratul răspunzând că USL va participa la o astfel de discuţie, iar liberalul susţinând contrariul. citeşte tot
-
Cabinet Ungureanu: Predoiu, Udrea, Boagiu, Oprea, Orban rămân. Finanţele şi Internele - în discuţie
Politic ieri, 22:49
Cătălin Predoiu, Daniel Funeriu, Laszlo Borbely, Kelemen Hunor, Anca Boagiu, Sulfina Barbu, Elena Udrea, Leonard Orban, Cristian Diaconescu şi Gabriel Oprea sunt printre miniştrii care rămân şi în viitorul guvern, în discuţie fiind mandatele de la Interne, Agricultură, Economie, Finanţe, Comunicaţii citeşte tot




JOS EXCROCII JOS BOC SI JOS BASESCU CARE DUCE TARA DE RAPA FURA OAMENII AMARATI IN 2010 AR TREBUII SA AVEM SALARIILE IN EURO NU IN LEI SI CU MULT SUB NIVELUL EUROPEAN SA LE FIE RUSINE,DAR DEGEABA CA ASTEA NU AU RUSINE.ACUMA SE IMBOGATESC EI MAI BINE CAND AU MOTIVE ''CRIZA" ! PACAT DE TINERET CARE ESTE NEVOIT SA PLECE IN ALTA TARA PENTRU CA AICI SE MOARE DE FOAME.
Ana, reformuleaza!
Si daca am inteles bine ce ai scris, ce treaba are pozitia lui Geoana cu reforma? Sunteti naivi rau, unii.
un guvern intreg condus de un premier nepregatit se chinuie sa rosteasca de doi ani si ceva ca in acasta tara sint pensii nesimitite si salarii.De atunci pina acum s-a concentrat numai pe aceste legi si probabil ca au obosit si vezi doamne nici sindicatele nu-i mai ajuta. Tocmai de acea ma gindesc ca simplu cetateav cum este posibil ca intr-o tara care se vrea europeana, tocmai premierul sa instige la ura sindicatele si populatia tarii impotriva celor cu pensii si salarii asa zise mari-nesimtite