Bodog: Îi asigur pe specialiştii din sănătate că nu vor exista scăderi salariale, doar creşteri

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, i-a asigurat pe sindicaliştii din sănătate că nu vor exista scăderi salariale, ci numai creşteri, anunţul venind în contextul în care sindicatele se pregătesc de proteste începând cu săptămâna viitoare.

553 afișări
Imaginea articolului Bodog: Îi asigur pe specialiştii din sănătate că nu vor exista scăderi salariale, doar creşteri

Bodog: Îi asigur pe specialiştii din sănătate că nu vor exista scăderi salariale, doar creşteri

"Eu am avut ieri deja întâlniri cu reprezentanţii sindicatelor. De altfel, am avut întâlniri şi la nivelul Guvernului alaltăieri, unde am stabilit un calendar de acţiuni. Ieri m-am întâlnit şi cu protestatarii din faţa Ministerului Sănătăţii şi le-am spus că nu este intenţia Guvernului sau a ministerului Sănătăţii să existe scăderi salariale la nicio categorie, că am analizat toate problemele pe care ni le-au semnalat şi că împreună cu Ministerul de Finanţe şi cu Ministerului Muncii facem simulări şi miercuri, săptămâna viitoare vom avea o altă întâlnire cu dânşii, iar până atunci le vom comunica concluzia noastră. Însă îi asigur pe toţi specialiştii din sănătate că, aşa cum am spus în programul de guvernare, nu vor exista scăderi salariale, ci doar creşteri", a declarat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.

Întrebat dacă ministerul de Finanţe a greşit calculele făcute pentru Legea salarizării unitare, ministrul Sănătăţii a explicat că "nu ştiu să fie greşit niciun calcul al celor de la Ministerul de Finanţe. Eu ştiu că se fac simulări pe toate categoriile profesionale din domeniul sănătate. Şi în situaţia în care se va constata că există categorii profesionale care au de pierdut ca urmare a aplicării Legii salarizării unice vom lua măsuri".

Federaţia "Solidaritatea Sanitară" a pichetat deja, joi şi vineri, sediile ministerului Sănătăţii şi cel al ministerului Muncii.

"Motivul protestelor îl constituie nemulţumirea profundă a membrilor de sindicat faţă de pre-vederile legii 153/2017 şi de intenţia Guvernului de a modifica statutul legal al salariului de bază, acestea determinând scăderi masive ale veniturilor majorităţii angajaţilor din sănătate, estimate la cca. 60%, începând cu 1 ianuarie 2018. Experţii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară" au demonstrat deja Guvernului amploarea scăderilor salariale ce vor fi determinate pe această cale", arată sindicaliştii.

Federaţia Sanitas pregăteşte proteste începând de săptămâna viitoare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici