Botiş: O parte a patronatelor agreează forma Codului muncii propusă de minister

Ministrul Ioan Botiş a declarat, marţi, că o parte a patronatelor agreează forma Codului muncii propusă de Ministerul Muncii, fapt confirmat de reprezentantul Alianţei Confederaţiilor Patronale din România, Dan Matei Agathon.

21 afișări
Imaginea articolului Botiş: O parte a patronatelor agreează forma Codului muncii propusă de minister

Botiş: O parte a patronatelor agreează forma Codului muncii propusă de minister (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

"Cred că azi reuşim să facem încă un pas astfel încât până la 21 ianuarie să prezentăm o variantă finală atât pe Codul muncii, cât şi pe cele cinci legi privind dialogul social", a spus ministrul Muncii.

Dan Matei Agathon a declarat, ca reprezentant al nouă organizaţii patronale, că formula actuală a Codului muncii, aşa cum a fost prezentată şi negociată în condiţiile date de experţi, urmează să fie validată.

"Toţi cei nouă preşedinţi au votat acest lucru, considerăm că forma acuală a Codului muncii respectă ceea ce Organizaţia Internaţională a Muncii şi mai ales Consiliul Economic şi Social European, ai cărui singuri membri suntem din România, recomandă. Sunt convins că până pe 21 ianuarie Codul muncii va ieşi aşa cum îşi doresc patronatele şi reprezentanţii Guvernului", a spus Agathon.

Agathon a mai spus că în Comisia tehnică de la Ministerul Muncii continuă negocierile pe celelalte cinci proiecte de legi ale dialogului social.

Discuţiile pe proiectul Codului muncii a stârnit nemulţumirea reprezentanţilor sindicatelor şi a liderilor unor confederaţii patronale, care au susţinut, marţi, că nu pot continua negocierile, pentru că ministrul Ioan Botiş nu ţine cont de propunerile făcute de partenerii sociali

Aceştia au spus că vor cere premierului să îl demită pe ministrul Muncii, Ioan Botiş.

"Nu are rost să mai pierdem vremea cu un ministru care nu ţine cont de partenerii sociali", a spus preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu.

Preşedintele UGIR-1903, Cezar Corîci, a spus că prin proiectul de act normativ se urmăreşte desfiinţarea sindicatelor şi patronatelor.

"Prin desfiinţarea sindicatelor şi patronatelor, România iese din sfera democraţiei", a spus Corîci.

Codul muncii şi proiectele de legi privind dialogul social trebuie finalizate până la începutul sesiunii parlamentare şi vor reprezenta o prioritate majoră pentru Ministerul Muncii şi Ministerul Justiţiei, declara, săptămâna trecută, premierul Emil Boc.

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, preciza că nu s-a luat în discuţie asumarea răspunderii pe Codul muncii şi că vor avea loc discuţii zilnice cu partenerii sociali pe acest proiect de act normativ, care trebuie finalizat până în 21 ianuarie.

Botiş declarat, într-o conferinţă de presă din 7 ianuarie, că în situaţia în care ministerul nu va ajunge la un acord cu patronatele şi sindicatele astfel ca până în 21 ianuarie să existe o variantă finală a Codului muncii, MMFPS îşi va asuma un cod şi îl va prezenta în Guvern.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici