Canicula ne omoară cu zile. OMS anunţă că peste 1.700 de oameni şi-au pierdut viaţa în Peninsula Iberică şi se aşteaptă la ce e mai rău

  • Valul extrem de căldură a dus la moartea a peste 1.700 de oameni doar în Spania, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
  • Portugalia şi Spania sunt două din ţările europene afectate puternic de caniculă.
  • OMS avertizează că numărul deceselor „va creşte considerabil în următoarele zile”.
1063 afișări
Imaginea articolului Canicula ne omoară cu zile. OMS anunţă că peste 1.700 de oameni şi-au pierdut viaţa în Peninsula Iberică şi se aşteaptă la ce e mai rău
„În acest an, deja vedem că peste 1.700 de oameni şi-au pierdut viaţa din cauza valului de căldură în Spania şi Portugalia”, a declarat directorul regional al OMG, Hans Kluge, citat de publicaţia DW.
 
Temperaturile record afectează întreaga Europă. Iar incendiile masive de vegetaţie devin un laitmotiv al lunii iulie în multe regiuni din Europa. Nu doar pădurile şi câmpurile ard, ci şi casele din oraşe. 
 
Spania se aşteaptă ca duminică temperaturile să ajungă la 45 de grade Celsius şi speră ca valul extrem de căldură se va termina luni, însă temperaturile vor continua să treacă peste 40 de grade în multe regiuni din ţară. Totodată, autorităţile raportează „cel mai greu an” din cauza incendiilor de vegetaţie, iar OMS spune că asta doar agravează starea de fapt.
 
De la începutul anului, incendiile au distrus peste 197.000 de hectare de pădure în Spania. 
 
„Schimbările climatice nu sunt un subiect nou. Consecinţele lor cresc de la sezon la sezon, an după an, cu repercusiuni dezastruoase”, mai spune Kluge.
 
Şi Portugalia este afectată de caniculă, mercurul din termometre sărind de 45 de grade pe 13 iulie. 
 
Temperaturi de peste 40 de grade şi în sudul Angliei şi peste 30 de grade în regiunile nordice din Scoţia. 
 
În Wennington, estul Londrei, spre exemplu, incendiile au distrus aproape 20 de case.
 
Grecia şi Franţa au, la rândul lor, o lună grea din cauza temperaturilor record.
 
Incendii de vegetaţie sunt şi în România, au raportat autorităţile în ultimele zile, temperaturile fiind cuprinse între 37-39 de grade Celsius.
 
Prin urmare, uşor, dar sigur, incendiile de vegetaţie se transportă într-un ghimpe pentru economia mondială.
 

În Wennington, estul Londrei, spre exemplu, incendiile au distrus aproape 20 de case.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici