- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (09.09.2013, 19:29)
- Catalina Cocolos
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cazanciuc: MJ a avizat favorabil cu observaţii proiectul de lege privind Roşia Montană
Ministerul Justiţiei (MJ) a emis un aviz favorabil cu observaţii la proiectul de lege privind proiectul minier de la Roşia Montană, a declarat luni ministrul de resort Robert Cazanciuc.
1115 afișări
Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc
"A fost un aviz cu observaţii formulat de Ministerul Justiţiei. Legea prevede trei tipuri de avize: favorabil, favorabil cu observaţii şi negativ. Ministerul Justiţiei a emis un singur aviz şi acela a fost un aviz cu observaţii. Revine instituţiei care a iniţiat un proiect de act normativ obligaţia de a prezenta în cadrul Guvernului, având în vedere că Ministerul Justiţiei este ultimul minister avizator, deci iniţiatorul trebuie să prezinte în Guvern argumente în susţinerea proiectului său", a declarat Cazanciuc, luni, la ieşirea de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: România este țara din Europa în care sectorul privat, antreprenorial, are impactul cel mai mic asupra deciziilor guvernamentale. Este un abuz!
-
Unul dintre cei mai mari angajatori din România închide o fabrică de componente auto
-
Războiul din Ucraina, ziua 800. Căderea oraşului Ceasiv Iar este o chestiune de timp / Kievul va trebui, la un moment dat, să participe la negocieri de pace cu Moscova, spune un oficial ucrainean
-
Hamas sugerează că ar putea accepta un armistiţiu
Ministrul Justiţiei a mai spus că iniţiatorii proiectului, în special ministrul delegat pentru Infrastructură Dan Şova, au făcut o expunere a acestuia, la şedinţa de Guvern din 27 august, în urma căreia Executivul a decis trimiterea documentului în Parlament.
"Nu se pune problema de a încălca dispoziţii imperative ale vreunei legi pentru că altfel am fi dat un aviz negativ", a mai spus ministrul.
Întrebat dacă Guvernul este pregătit să facă faţă unor eventuale procese cu concernul Gabriel Resources, Cazanciuc a răspuns că acest lucru nu poate fi stabilit decât în cadrul unei şedinţe de Guvern.
Citeşte şi:
Antonescu: Dacă proiectul privind Roşia Montană nu are avizul Ministerului Justiţiei, cred că nu-l putem lua în discuţie
"Dacă Guvernul este sau nu pregătit asta nu putem stabili decât în cadrul unei şedinţe de Guvern. Evident că oricine este nemulţumit de o anumită soluţie, ştiţi foarte bine, apelează la instanaţele de judecată", a menţionat ministrul Justiţiei.
Proiectul de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România a fost iniţiat de Ministerul Mediului (ministrul Rovana Plumb), Ministerul Culturii (ministrul Daniel Barbu), Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (ministrul delegat Dan Şova) şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (preşedintele Gheorghe Duţu). Totodată, documentul fost avizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (viceprim-ministrul Liviu Dragnea), Ministerul Agriculturii (ministrul Daniel Constantin), Ministerul Finanţelor Publice şi Dezvoltării Rurale (viceprim-ministrul Daniel Chiţoiu şi ministrul delegat pentru Buget Liviu Voinea) şi Ministerul Justiţiei (ministrul Robert Cazanciuc).
După aprobarea proiectului de lege de către Guvern, din 1 septembrie, au început să aibă loc proteste în Capitală şi alte mari oraşe din ţară, vizând retragerea acestuia şi respingerea proiectului minier. La Bucureşti, protestele s-au desfăşurat până acum opt zile la rând, fiind blocate temporar bulevarde şi pieţe de către manifestanţi.
Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat, luni, că el consideră că proiectul exploatării de la Roşia Montană nu poate fi susţinut şi, în opinia sa, acesta ar trebui respins, el apreciind că sentimentul public contrar e mai important decât datele tehnice.
Citeşte şi:
Antonescu: Proiectul exploatării de la Roşia Montană nu poate fi susţinut, trebuie respins
La scurt timp, premierul Victor Ponta a declarat că, având în vedere poziţiile exprimate de grupurile politice, soluţia în cazul acestui proiect este de a fi respins urgent la Senat, iar apoi şi la Camera Deputaţilor.
Crin Antonescu, a declarat, luni seară, după o reuniune a grupurilor liberale din Camera Deputaţilor şi Senat, că poziţia politică asumată de parlamentarii PNL este de a vota împotriva proiectului de lege privind Roşia Montană.
Compania Gabriel Resources a transmis luni, într-un comunicat, că va analiza toate opţiunile posibile în cazul respingerii propunerii legislative privind dezvoltarea proiectului Roşia Montană, inclusiv transmiterea unei notificări formale referitoare la intenţia de a iniţia o acţiune în instanţă.
Acţiunile Gabriel Resources s-au prăbuşit luni cu până la 70% la bursa din Toronto, după ce au deschis la 1,1 dolari canadieni pe unitate, compania recomandând la începerea şedinţei tranzacţionarea cu prudenţă.
Potrivit proiectului de lege aprobat de Guvern în 27 august, exploatarea minieră de la Roşia Montană propusă de compania roşia Montană Gold Corporation "este de utilitate publică şi de interes public naţional deosebit".
Exploatarea ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an, iar participaţia statului ar creşte cu încă 5,69%, la 25% din acţiuni, dar condiţionat de emiterea la timp a tuturor autorizaţiilor, potrivit unui draft al Acordului între Guvern, Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation pentru începerea exploatării.
Compania Roşia Montană Gold Corporation deţine la Roşia Montană (judeţul Alba), prin concesionare în vederea exploatării, cel mai important zăcământ de aur din România, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint.
Investiţia Roşia Montană, blocată de mai mulţi ani din cauza disputelor privind protecţia mediului, a fost inclusă în Planul naţional de investiţii şi locuri de muncă lansat, în urmă cu o lună, de Guvern şi prezentată ca proiect de "exploatare cu noi standarde de mediu" de unde statul estimează beneficii de 78% din ceea ce generează proiectul.
Compania Gabriel Resources deţine în prezent 80,69% din proiectul Roşia Montană, restul fiind în posesia statului prin compania Minvest.
Citește pe alephnews.ro: NATO afirmă că Rusia desfășoară „activități maligne” asupra statelor membre. Ce decizie a luat Consiliul Nord-Atlantic
Citește pe www.zf.ro: Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte: Se întâmplă mult mai rapid decât credem şi poate duce la o moarte mult mai brutală decât ne putem imagina
Citește pe www.zf.ro: Elon Musk nu poate să piardă: A câştigat 40 de miliarde de dolari într-o singură săptămână, după ce a dat afară 14.000 de oameni
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
FOTO. Spice Girls îi urează „La mulți ani” lui David Beckham în cel mai epic mod. Ce mesaj a transmis soția fotbalistului
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte: Se întâmplă mult mai rapid decât credem şi poate duce la o moarte mult mai brutală decât ne putem imagina
ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar la câteva zile s-a afișat cu un manechin spectaculos
PROSPORT.RO
Cronica unui 'blat' anunțat. Motivul real pentru care Zanni a fost eliminat și adus înapoi la Survivor All Stars
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe